Românii au început deja să îşi rezerve pachetele turistice pentru Revelion

21.07.2015

Peste 15% din ofertele Paralela 45 pentru Revelionul 2016 sunt rezervate încă din vară, iar numărul turiștilor care își plănuiesc sărbătorile de iarnă din timp crește în fiecare an. În 2014, creșterea a fost de 5%, iar agenția de turism estimează, pentru această vară, achiziția unui număr de pachete pentru Revelion cu 10% mai mare față de anul trecut.
„În comparație cu anii anteriori, turiștii au devenit mai atenți la perioada în care își rezervă un pachet destinat Revelionului. În anul 2014 a avut loc o creștere cu 5% a rezervărilor făcute cu cel puțin 3 luni înainte, așadar ne așteptăm la o creștere și în anul 2015. Printre cele mai accesate destinații se află Madrid, Roma și Atena, însă nici locurile exotice precum India nu sunt ocolite. În luna ce urmează ne așteptăm la un număr mare de rezervări”, a declarat Alin Burcea, președinte Paralela 45.

Majoritatea persoanelor care accesează ofertele de tip Early Booking sunt angajați ai marilor companii, care obișnuiesc să își planifice din timp vacanțele. Pe lângă stabilitatea și siguranța pe care o oferă, aceste pachete turistice sunt achiziționate cu reduceri semnificative, de 15-20%.

Pentru Revelionul 2016, agenţia de turism a lansat ofertele speciale în urmă cu două săptămâni. Doar în aceste două săptămâni s-au înregistrat deja peste 30 de rezervări din toată țara, cu destinații precum Barcelona, Mauritius și Thailanda.

Conform rapoartelor Paralela 45, se observă două direcții generale de achiziție: sunt români care caută cele mai puțin costisitoare oferte, cât și români care caută destinații exotice și pun prețul pe un loc secund.

 

 

Citiți și despre: