Românii caută rutele de zbor cele mai ieftine. Unde preferă ei să călătorescă?

12.04.2018

Trendurile în turismul românesc evoluează, iar comportamentul de cumpărare al turiştilor români este într-o continuă schimbare, arată o analiză Vola.ro. Dacă în urmă  cu 10 ani majoritatea turiştilor se documentau online însă cumpărau de la agenţiile stradale, în prezent ponderea rezervărilor online depăşeşte 85% din total acestora.

Preţul este, în continuare, criteriul principal în alegerea companiei aeriene sau a rutei de zbor, însă opţiunile de călătorie ale românilor au evoluat, iar aceştia caută din ce în ce mai mult destinaţii îndepărtate, în care se ajunge prin cel puţin două segmente de zbor.

Turiştii din România sunt mult mai deschişi la opţiuni creative de zbor, cu zboruri operate de două sau mai multe companii aeriene sau cu escale de 24 de ore în care pot explora încă o destinaţie. Acestea sunt concluziile unei analize Vola.ro realizate pentru a marca doi ani de la introducerea opţiunilor Smart Connection în căutările Vola.ro.

Smart Connection reprezintă un instrument ce permite turiştilor să aibă acces, printr-o simplă căutare, la zboruri compuse din segmente operate de companii aeriene diferite.

Rezervările folosind Smart Connection pe Vola.ro s-au dublat ca număr în anul 2017 faţă de 2016, înregistrând o creştere cu 114%. Românii au ales variantele cele mai avantajoase din punctul de vedere al preţului şi au ajuns în destinaţii mediu curier la preţuri până în 200 euro / bilet. Spre exemplu, un zbor Bucureşti – Marrakech costă în jur de 400 euro, folosind aceeasi companie de linie. Dacă turiştii optează pentru rezervarea Smart Connection, cu un zbor cu două companii low cost, preţul ajunge la 160 euro / persoană. Pe lângă Marrakech, alte destinaţii solicitate sunt Tenerife, Porto, Ibiza şi Palma de Mallorca.

Turiştii care aleg variantele de zbor Smart Connection sunt predominant tineri, până în 35 de ani, care preferă să îşi lase o escală cât mai lungă între segmentele de zbor astfel încât să mai exploreze încă o destinaţie.

Toate rezervările Smart Connection primesc o garanţie specială prin care pasagerii se bucură de suportul departamentului de Relaţii cu Clienţii Vola.ro în identificarea unor rute alternative şi achiziţionarea gratuită de către Vola.ro a unui bilet la următorul zbor disponibil, în cazul în care unul dintre segmente este anulat sau întârzierile de zbor au făcut imposibilă conexiunea.

În 2017 şi până la ora actuală, valoarea despăgubirilor obţinute în aplicarea garanţiei Smart Connection a fost de peste 25.000 de euro.

„Principalul risc la zborurile cu mai multe companii aeriene este legat de lipsa de drepturi a pasagerilor în cazul în care se pierde o conexiune din cauza unui segment de zbor anterior, cu o altă companie aeriană. Ne bucurăm că am dus un produs de programare la un nivel superior, ataşându-i şi o garanţie care presupune că echipa de Relaţii cu Clienţii Vola.ro, disponibilă 24/7, oferă alternative de zbor gratuite clienţilor care cumpără un Smart Connection.” A declarat Daniel Truica, CEO Vola.ro.

 

 

 

Citiți și despre: