Romexpo organizează Expo Funerare, singurul eveniment de acest fel din România

04.04.2017

Romexpo organizează în perioada 6 – 8 aprilie 2017 Expo Funerare – singurul eveniment de
servicii funerare din România, dedicat profesioniștilor din această industrie. Târgul îşi propune să redefinească profesionalismul din industria funerară românească și să readucă în atenţie conceptul şi ritualul ultimului eveniment din cursul firesc al vieţii fiecăruia dintre noi.

„Expo Funerare este mai mult decât o expoziţie; este un loc în care managerii din industrie se pot întâlni şi pot dezbate poziţionările pe piaţa, pot solicita opiniile publicului specialist, dar şi ale publicului larg, un loc care va găzdui seminarii cu teme de actualitate din industrie, work-shopuri despre modalităţi de îmbunătăţire a pieţei româneşti de profil şi multe alte activităţi conexe”, au anunţat reprezentanţii Rompexpo.

Aşadar, publicul specialist este așteptat la Expo Funerare pentru a schimba opinii cu alţi profesioniști din industrie, pentru a participa la seminarii și workshopuri, pentru a cunoaşte în mod direct producătorii şi a le evalua ofertele, dar și pentru a-și face cunoscută expertiza în domeniu. Expo Funerare oferă posibilitatea managerilor din industrie să fie la curent cu cele mai nou apărute produse şi să se întâlnească în mod direct cu producătorii.

Programul complet al manifestărilor din cadrul târgului poate fi accesat la www.expofunerare.ro.

Program de vizitare:
6-8 aprilie 2017: între 10.00 și 18.00

 

 

Citiți și despre: