Rompetrol întrerupe activitatea celor două rafinării

04.05.2017

Rompetrol Rafinare a anunţat că întrerupe în perioada 3 – 22 mai activitățile de producție ale celor două rafinării – Petromidia Năvodari și Vega Ploiești – pentru realizarea lucrărilor tehnologice programate. Stabilite încă din luna noiembrie a anului trecut, valoarea totală a acestora se va ridica la peste 17,5 milioane dolari.

Lucrările vor fi coordonate de Rominserv, contractorul general al Grupului KMG International, și vor viza optimizarea și îmbunătățirea fluxurilor de producție în acord cu noua capacitate de procesare a rafinăriei Petromidia, dar și derularea unor lucrări de mentenanță preventivă pentru creșterea gradului de siguranță în funcționarea instalațiilor și protecția mediului.

Astfel, peste 2.000 de persoane cu diferite specializări (mecanică, electrică, automatizări, construcții civile, tratamente anticorozive etc.) vor realiza lucrări de specialitate pentru înlocuirea catalizatorilor necesari menținerii și creșterii calității produselor petroliere, dar și pentru verificarea, mentenanța, calibrarea și reautorizarea unor echipamente tehnologice (conducte, robineți etc.) de pe platformele Petromidia și Vega.

Cele două unități de producție ale KMG Internațional vor asigura în această perioadă livrările de produse către clienți din stocurile existente.

 

 

Citiți și despre: