Rompetrol vrea să mai deschidă în acest an 11 benzinării

08.07.2015

KMG International, prin intermediul companiei Rompetrol Downstream, a deschis ieri o nouă staţie de alimentare cu carburanţi în Bucureşti, în şoseaua Viilor, iar până la finalul anului 2015 îşi propune să extindă reţeaua din România cu alte 11 staţii noi de alimentare. Investiţia totală se ridică la aproximativ 18 milioane dolari.

“Deschiderea noilor stații Rompetrol se înscrie în strategia grupului KMG International de extindere a reţelei sale de distribuţie a carburanţilor pe piaţa locală şi regională. KMG International are ambiţia de a se dezvolta în mod constant, fiind o companie competitivă, sustenabilă şi diversificată. Accesul la resursele naturale vaste din Kazakhstan, desfăşurarea activităţilor de extracţie, transport şi rafinare în sistem integrat asigură calitatea produselor pe care le distribuim. Pe piaţa locală, principalele zone vizate de companie pentru dezvoltarea rețelei sunt nord-vest, sud-vest şi nord-est”, a declarat Senior Vice President KMG International, Azamat Zhangulov.

Stația din şoseaua Viilor are o suprafaţă totală de aproximativ 2.000 de metri pătrați, investiţia totală ridicându-se la 1,3 milioane USD. Staţia de alimentare păstrează elementele definitorii ale conceptului de staţii lansat de companie la sfârșitul anului 2013, respectiv noi elemente de identitate vizuală (logo Rompetrol) cât și reorganizarea spațiului interior într-un stil architectural nou.

Până la jumătatea a anului, 117 de staţii de distribuţie au fost modernizate, iar alte șase vor fi adaptate noului concept în urma procesul de rebranding până la finalul lui 2015.

În afară de facilităţile deja existente în reţeaua Rompetrol – gama Efix, serviciul de plată la pompă Fill&Go, restaurantul Hei – stația Rompetrol Viilor este prevăzută cu pompe de ultimă generație, iar pe baza unui sistem de iluminat interior – exterior şi de semnalistică cu tehnologie LED, consumul de energie este redus cu 20%. Serviciile de restaurant aduc un concept unic pe piața locală de preparare a produselor, Croust’wich.

Activităţile de retail ale KMG International sunt desfăşurate în peste 1.000 de puncte de distribuţie carburanţi deţinute şi operate în ţări precum România, Georgia, Bulgaria, Moldova, Ucraina, Franţa şi Spania.

În România, compania operează peste 750 de puncte de distribuţie carburanţi (staţii proprii, staţii Partener, Rompetrol Express, baze interne de 9 şi 20 metri cubi) 230 de staţii distribuţie GPL auto, 9.000 de puncte de distribuţie butelii şi 3 staţii de îmbuteliere GPL la Constanţa, Arad şi Bacău.

 

Citiți și despre: