ROTTCO a început echiparea primele 30 de benzinării

29.11.2016

ROTTCO a încheiat testarea și a început instalarea pompelor în primele 30 de benzinării și a echipamentelor de interconectare și de plată adiacente în cadrul proiectului ROTTCO SYNERGY. Instalarea se va termina săptămâna aceasta, iar alte 30 de stații urmează să fie echipate cu sistemele de interconectare și plată până la finalul acestui an sau în prima lună a anului viitor. De asemenea, compania a lansat propriul sistem de carduri pentru flote, fiind prima companie românească independentă ce oferă astfel de servicii în cooperare cu benzinăriile particulare.

Stațiile sunt repartizate pe principalele căi rutiere din țară, oferind transportatorilor o acoperire, practic, la nivel național.

De asemenea, noul sistem de carduri ROTTCO SYNERGY permite alimentarea de carburanți de aceeași calitate cu a marilor rețele de distribuție a produselor petroliere și accesul la servicii specifice operării de flote, controlul atent al cheltuielilor cu carburantul și gestionarea costurilor aferente exploatării flotelor de mașini și camioane.

“Prin acest program, proprietarii de stații independente vor fi în măsură să ofere servicii la nivel național, cu beneficii locale, un program care menține profitul acolo unde se generează, în benzinăriile independente, în folosul comunităților locale. Prin metode flexibile de facturare și de plată pentru flote și furnizori, vom fi în măsură să maximizăm beneficiile atât ale participanților la proiect, cât și ale beneficiarilor care sunt, în primă fază, operatorii și proprietarii de flote”, spune Paul Pop, director general ROTTCO CONSULT.

În acest proiect, ROTTCO are rol de integrator și finanțează în mare parte standardizarea, integrarea și interoperarea informațională a serviciilor.

Obiectivele strategice ale proiectului ROTTCO SYNERGY, lansat în iunie anul acesta, sunt: interconectarea benzinăriilor independente românești într-o rețea națională și interactivă, capabilă să ofere servicii similare marilor rețele internaționale, creșterea valorii afacerii proprietarilor independenți de stații, precum și creșterea competitivității, obiective care se pot realiza doar prin accesul la servicii integrate specifice rețelelor de distribuție.

ROTTCO a fost înființată în anul 2007, având ca obiect de activitate distribuția en-gros de produse petroliere. Prin dezvoltarea unei rețele de distribuție eficiente și fructificând oportunitățile de creștere a pieței, compania a înregistrat în anul 2015 o cifră de afaceri de 453 milioane lei.

 

 

Citiți și despre: