S-a inaugurat primul traseu de cicloturism din Parcul Natural Văcărești

31.08.2017

Asociația Parcul Natural Văcărești, cu sprijinul Kaufland România și alături de BikeXpert Racing Team, au amenajat un traseu de cicloturism și drumeție pe o distanță de 8 km, în Parcul Natural Văcărești. Traseul se adresează bicicletelor echipate pentru terenuri accidentate și este permis adulților și copiilor însoțiți de părinți. Biciclitul în Văcărești este o activitate permisă și încurajată de regulamentul parcului.

„Una dintre funcțiile cele mai importante ale Parcului Natural Văcărești este cea de recreere. O recreere „sănătoasă” care include activități precum sportul, plimbarea, observarea peisajului, relaxarea în aer liber și liniște. Bicicliștii care vor pătrunde în parc pe bicicletă vor avea de acum ocazia să se bucure din plin de aceste servicii”, a declarat Dan Bărbulescu, directorul Asociației Parcul Natural Văcărești.

Traseul măsoară 8 km și este alcătuit din două părți: poteca „belvedere” și poteca „printre bălți”. Aceasta se desfășoară pe digul care împrejmuiește parcul, coborând în interior, pe potecile principale. Accesul se poate face pe două intrări: Splaiul Unirii 168 și rampa de intrare în parc, din direcția Strada Săvinești. Traseul se parcurge în aproximativ 60 de minute.

„Pentru noi, Kaufland România, este o bucurie să putem contribui la amenajarea și finalizarea primei piste de biciclete din primul parc natural urban din România. Împreună cu partenerul nostru, Asociaţia Parcul Natural Văcăreşti, oferim bucureștenilor posibilitatea să combine activitățile sportive cu experiența inedită de a petrece timp în natura urbană”, a declarat Anna-Katharina Scheidereiter, Manager CSR Kaufland România.

Programul Biciclești în Văcărești va continua prin organizarea unui concurs de mountain bike – Bucharest MTB Race, eveniment de tip XCO, în Parcul Natural Văcărești, pe data de 4 noiembrie.

 

 

 

Citiți și despre: