Saint-Gobain inaugurează, la Ploiești, o nouă linie de producție de vată minerală

29.11.2017

Saint-Gobain România inaugurează o nouă linie de producție de vată minerală din fibră de sticlă la fabrica Isover din Ploiești. Compania estimează că producția se va relua în iulie 2018, după reconstrucția cuptorului și multe alte îmbunătățiri tehnologice. Per total, 50 de noi locuri de muncă directe vor fi create în departamentele de producție, logistică și administrativ, dar și multe alte locuri de muncă indirecte în serviciile conexe.

“Odată cu reînceperea activității la linia de producție de la fabrica Isover, Grupul Saint-Gobain își adaptează capacitatea de livrare a vatei minerale din fibră de sticlă la cererea pieței din regiune, dat fiind faptul că piața din România este cea mai mare din regiunea de Sud-Est a Europei. Decizia noastră a fost generată de tendința pozitivă înregistrată de piața construcțiilor din ultimul an, tendință estimată să continue și în următoarea perioadă“, a declarat Ovidiu Păscuțiu, Director General Saint-Gobain Construction Products România – Rigips şi Isover.

De asemenea, Grupul Saint-Gobain îşi anunță angajamentul de a moderniza linia de producție de vată bazaltică de la fabrica din Ploieşti pe parcursul anului următor, cu obiectivul de a avea o capacitate de producție mărită cu până la 30 000 tone în 2019.

În acest context, fabrica Isover din Ploiești va fi una dintre puținele fabrici din lume care va produce atât vată de sticlă cât și vată bazaltică, permițând Saint-Gobain să îşi extindă și armonizeze gama de produse oferită în regiunea de Sud-Est a Europei. Aceasta va furniza produse şi soluţii atât către România, cât și către țări vecine precum Moldova, Bulgaria, Ungaria, Serbia, Croația, Bosnia, Macedonia, Kosovo și Albania.

În plus, Saint-Gobain Isover estimează că va ajunge în anul 2019 la un total de 170 de angajați în departamente precum Producție, Vânzări, Logistică, Financiar și Resurse Umane.

 

 

 

Citiți și despre: