Saint-Gobain, partener oficial al Romanian Building Awards

23.11.2017

Saint-Gobain are drept prioritate strategică îmbunătăţirea confortului și bunăstării oamenilor din întreaga lume, compania susţinând dezvoltarea unei culturi a calității spațiului construit, precum şi promovarea unor proiecte valoroase, care au un impact pozitiv asupra publicului larg la nivel social, cultural şi economic.

În acest context, în noiembrie Saint-Gobain a fost partenerul oficial al evenimentului Romanian Building Awards- Premiile Naționale pentru Spațiul Construit, aflat la cea de-a doua ediţie. Scopul evenimentului a fost reprezentat de identificarea și promovarea celor mai valoroase proiecte construite recent în România, recunoscând excelența în proiectare și execuție.

“Saint-Gobain susţine cu mândrie acest tip de iniţiative, fiind în acord cu direcţia noastră strategică de a promova excelenţa în domeniul construcţiilor şi calitatea în execuţia lucrărilor. Ne bucurăm că am fost partenerul acestui eveniment de anvergură, care reuneşte cele mai reprezentative proiecte din domeniu, unele dintre ele realizate cu ajutorul materialelor Saint-Gobain”, a declarat Ovidiu Păscuţiu, Director General Saint-Gobain Construction Products România – Rigips şi Isover.

În cadrul Galei de decernare a Premiilor Romanian Building Awards, proiectul Ostaşilor 8 (Cişmigiu House) din Bucureşti, pentru care Saint-Gobain a furnizat materiale de construcţii, a obţinut o menţiune specială. Proiectul a înglobat multiple produse şi sisteme performante Rigips® (plăci speciale, plăci din gips-carton, profile Rigiprofil® şi accesorii metalice, plafoane, gleturi pe bază de ipsos, chituri, adezivi), precum şi vată minerală Isover® RIO TWIN, AKUSTO şi PLU.

“Dat fiind că cea mai mare parte din sticla pe care Saint-Gobain Glass o produce este direcționată către proiectele din segmentul rezidenţial, ne bucuram ca am putut să livrăm materiale pentru Ostaşilor 8 şi The Office Cluj, două dintre proiectele premiate în cadrul Romanian Building Awards“, a declarat Norbert Teschner, Director General Saint-Gobain Building Glass România.

Un alt proiect care a primit o menţiune specială din partea juriului este The Office Cluj, pentru care s-au folosit multiple soluţii Saint-Gobain Building Glass : sticlă Cool Lite ST 150 (cu control solar avansat); sticlă laminată Stadip pentru siguranţă şi sticlă Planitherm One pentru obţinerea unui nivel foarte performant de izolare termică. Pentru a asigura concomitent o umbrire eficientă şi o transparenţă cât mai mare, parasolarele orizontale sunt realizate din sticlă Cool Lite STB 120.

 

 

 

Citiți și despre: