Salariul mediu, în creştere

10.05.2017

Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 2.342 de lei, în luna martie 2017, în creştere faţă de luna precedentă cu 106 lei (+4,7%), iar câştigul brut a fost de 3.256 de lei, cu 4,8% mai mare decât înfebruarie, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS).

Nivelurile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţi de servicii informatice (5.880 de lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1.369 de lei).

În luna martie, comparativ cu aceeaşi lună din 2016, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 14,2%. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 114%. Indicele câştigului salarial real a fost de 104,6% pentru luna martie 2017 faţă de luna precedentă.

În martie 2017 faţă de luna precedentă, cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale (+40,9%) şi în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului (24,8%).

Salariile din domeniul fabricării produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, fabricarea produselor din tutun, industria metalurgică, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, fabricarea altor mijloace de transport a înregistrat o creştere între 10,5% şi 18,5%.

Salariile din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul au raportat o creştere între 6,5% şi 9,5%, iar cele din sectorul fabricării calculatoarelor, a produselor electronice şi optice şi a echipamentelor electrice au raportat o creştere între 5% şi 6,5%.

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă în învăţământ (+4,9%) ca urmare a acordării sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice, respectiv în sănătate şi asistenţă socială (+1,1%) şi în administraţia publică (+0,2%).

În martie 2017, comparativ cu februarie 2017, în toate activităţile din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna precedentă ca urmare a acordării primelor ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale, al 13-lea salariu, pentru performanţe deosebite ori pentru sărbătorile de Paşte), drepturilor în natură şi ajutoarelor băneşti, plăţii sumelor din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou). De asemenea, câştigurile salariale medii nete din luna martie au fost mai mari comparativ cu luna precedentă ca urmare a realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte).

Conform INS, în cursul anului se înregistrează fluctuaţii ale câştigului salarial determinate, în principal, de acordarea premiilor anuale şi a primelor de sărbători (decembrie, martie/aprilie). Acestea influenţează creşterile sau scăderile în funcţie de perioada în care sunt acordate, conducând, în cele din urmă, la estomparea fluctuaţiilor câştigului salarial lunar la nivelul întregului an.

 

 

 

Citiți și despre: