Salariul mediu net a crescut la 1.849 lei, în iulie

07.09.2015

În luna iulie, câștigul salarial mediu nominal net a ajuns la 1.849 lei, în creștere față de luna precedentă cu 31 de lei (1,7%), conform datelor Institutului Național de Statistică (INS). Cele mai mari valori ale câștigului salarial net s-au raportat în extracția petrolului brut și a gazelor naturale (4.907 lei), iar cele mai mici în hoteluri și restaurante (1.088 lei).

În această lună, câștigul salarial mediu nominal brut a fost de 2.563 lei, cu 1,9% mai mare decât în luna iunie 2015.

„În majoritatea activităților din sectorul economic, nivelul câștigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna precedentă ca urmare a aplicării prevederilor legale pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe țară garantat în plată, acordării de premii ocazionale (inclusiv prime de vacanță și pentru performanțe deosebite), sume din profitul net și din alte fonduri (inclusiv tichete de masă și tichete cadou), dar și realizărilor de producție ori încasărilor mai mari (funcție de contracte)”, precizează INS.

Cele mai semnificative creșteri s-au înregistrat în sectorul fabricării produselor farmaceutice de bază și a preparatelor farmaceutice, cu 14,2%, și în alte activități extractive, cu 14,1%.

Scăderile au fost determinate de acordarea în luna iunie de premii ocazionale (inclusiv prime de vacanță), sume din profitul net și din alte fonduri. În plus, reducerile câștigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producție ori încasările mai mici (funcție de contracte), precum și de angajările de personal cu câștiguri salariale mici în unele activități economice.

Cele mai semnificative scăderi ale câștigului salarial net s-au raportat în sectorul de fabricarea calculatoarelor și a produselor electronice și optice — 10,9%, în cel de activități de editare, fabricarea băuturilor — între 9,5% și 10%, în cel de în tipărirea și reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea produselor din cauciuc și mase plastice, cercetare-dezvoltare, activități de servicii anexe extracției, extracția petrolului brut și a gazelor naturale — între 2% și 4,5%.

În sectorul bugetar s-au înregistrat creșteri ale salariului mediu net în administrație publică (2,2%), sănătate și asistență socială (1,3%), iar în învățământ s-a raportat o scădere a câștigului salarial mediu net, cu 3,4%, ca urmare a reducerii sumelor reprezentând plata cu ora a cadrelor didactice pe perioada vacanței școlare.

 

Citiți și despre:

  • Salariul net a ajuns la 1743 lei, în noiembrie 2014Salariul net a ajuns la 1743 lei, în noiembrie 2014 În luna noiembrie a anului trecut, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 2412 lei, cu 2,3% mai mare decât în luna octombrie 2014. De asemenea, câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1743 lei, […]
  • Domeniul IT, cele mai mari salarii din România. Venitul mediu – 4.483 leiDomeniul IT, cele mai mari salarii din România. Venitul mediu – 4.483 lei Salariul mediu nominal brut a ajuns în luna octombrie la 2594 lei, cu 2,1% mai mare decât în luna septembrie. De asemenea, câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1871 lei, în creştere faţă de luna […]
  • Salariul mediu a crescut în aprilieSalariul mediu a crescut în aprilie În luna aprilie câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 2564 lei, cu 1,4% mai mare decât în luna martie 2015, a anunţat Institutul Naţional de Statistică (INS). Totodată, câştigul salarial mediu […]
  • Salariul mediu a ajuns la 1866 lei, în decembrie 2014Salariul mediu a ajuns la 1866 lei, în decembrie 2014 În decembrie 2014, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 2582 lei, cu 7% mai mare decât în luna noiembrie 2014, potrivit Institutului Naţional de Statistică (INS). De asemenea, câştigul salarial […]
  • Numărul de locuri de muncă disponibile, în creştereNumărul de locuri de muncă disponibile, în creştere Rata locurilor de muncă vacante din trimestru al doilea al anului a fost de 1,06%, în creştere cu  0,03 puncte procentuale față de trimestrul precedent, conform datelor INS. În aceaşi perioadă, numărul […]