Sânpetru Residence Brașov ajunge la 800 de locuinţe, după o investiţie de 12 milioane de euro

12.03.2018

Sânpetru Residence, unul din cele mai mari proiecte rezidențiale aflate în dezvoltare în Brașov și împrejurimi, va ajunge în acest an la 800 de locuințe finalizate, după livrarea a aproape 200 de noi apartamente și case. Investiția totală în dezvoltarea proiectului va ajunge astfel la 12 milioane de euro.

Dezvoltarea proiectului va continua și în anii următori, pentru 2019 fiind planificată finalizarea unui centru multifuncțional care să reunească servicii bancare, spații de alimentație publică și cabinete medicale, în timp ce proiectul poate ajunge în viitor la un total de 1.400 de locuințe finalizate până în 2022. Comunitatea din cadrul Sânpetru Residence numără în prezent peste 1.500 de locuitori.

”Brașovul trece printr-o efervescență rezidențială. Estimăm că 2017 a adus finalizarea a 2.100 de locuințe în Brașov și împrejurimi, unde cele mai intense zone de dezvoltare sunt Sânpetru și Cristian. Aproximativ 50% dintre apartamentele nou dezvoltate se adresează segmentului mass market însă observăm o creștere a cererii pe segmentul middle market, pentru apartamente mai spațioase și cu un amplasament mai bun”, afirmă Răzvan Calița, managing partner al Coldwell Banker Alpin, biroul local al companiei de consultanță imobiliară Coldwell Banker România.

În acest moment se mai află la vânzare doar aproximativ 100 de apartamente finalizate în 2017, rata de absorbție fiind estimată la aproximativ 95%. Prețurile medii de vânzare au înregistrat anul trecut o creștere de aproximativ 5%, până la 980 de euro pe metrul pătrat iar pentru acest an este estimată o creștere a prețurile de vânzare de aproximativ șapte procente, Brașovul urmând să depășească astfel în premieră pragul de 1.000 de euro pe metrul pătrat.

”Creșterea prețurilor estimată în acest an vine ca urmare a majorării costurilor de dezvoltare, de la prețurile terenurilor la costurile forței de muncă din construcții, insă ritmul este unul moderat, dacă îl comparăm cu rata inflației și luăm în calcul că vorbim de o perioadă de 12 luni. Înregistrăm și o cerere în creștere din partea mediului de business, în special din sectoarele industriale, IT și automotive, randamentul anul potențial pe segmentul de închirieri fiind de 6% – 7% în euro, ceea ce face ca achiziționarea unui apartament să fie atractivă și din punct de vedere investițional”, explică Răzvan Calita.

De altfel, 17% din locuințele cumpărate în cadrul Sânpetru Residence sunt achiziționate în scop investițional, prețurile locuințelor din cadrul proiectului plecând de la 23.500 de euro +5% TVA pentru o garsonieră cu 34 de metri pătrați utili, de la 39.000 de euro plus 5% TVA pentru apartamente cu două camere și o suprafață utilă de 57 de metri pătrați și de la 61.000 de euro pentru case cu o suprafață utilă de 96 de metri pătrați.

Aproximativ 2.200 de locuințe se află în acest moment în diferite etape de dezvoltare în Brașov și împrejurimi și ar urma să fie livrate pe piață în acest an.

 

 

 

Citiți și despre: