SAP domină piața locală de soluții software

19.12.2014

SAP România continuă să domine vânzările de licențe ERP pe plan local, cu o cotă de piață de 25%, anul trecut, potrivit celui mai recent studiu realizat de Pierre Audoin Consultants (PAC). Realizatorii studiului apreciază că SAP reușește să domine piața de soluții software (licențe și mentenanță) din țara noastră, iar soluțiile au devenit standard în verticale precum producție sau utilități, dar și în comerțul de mari dimensiuni.

„Încă o dată avem confirmarea că soluțiile SAP ERP sunt printre cele mai utilizate și pe plan local, iar când un sfert dintre companiile autohtone optează pentru soluțiile tale, negreșit te poți denumi lider în domeniu. 25% este o cotă de piață la care am ajuns prin eforturi susținute, împreună cu partenerii noștri, iar prin creșterea serviciilor de consultanță pe care le oferim, în perioada următoare avem certitudinea că din ce în ce mai multe companii se vor orienta către soluțiile nostre”, a declarat Valentin Tomșa, Director General SAP România.

SAP este lider în domeniul furnizării de licențe ERP pentru companii din domeniul producției și cel al utilităților, cu vânzări total de 3,8 milioane de euro, respectiv 1,9 milioane de euro în 2013.

Raportat la nivelul total al pieței de licențe ERP pentru producție, SAP are o cotă de 35%, în timp ce pe piața de licențe ERP pentru utilități are o cotă de 44%. De asemenea, compania este bine poziționată și în ceea ce privește domeniul retail, cu vânzări de licențe ERP în valoare de 2 milioane de euro anul trecut.

De altfel, în 2013, domeniile în care s-au înregistrat cele mai mari vânzări de licențe ERP au fost cel al producției, cu o valoare totală de 10,7 milioane euro și retail-ul, cu 9,9 milioane de euro, urmate de cel al utilităților, cel al serviciilor și industria bancară. Pentru acest an, estimările arată că vânzările de licențe ERP pentru domeniul producției vor crește cu 3,6%, iar domeniul serviciilor va înregistra o creștere de 2,8%.

„Într-un context local extrem de dificil, SAP reușește să domine piața de soluții software (licențe și mentenanță) din România, cu o cotă estimată la 25%. În viitorul apropiat, este de așteptat ca penetrarea soluțiilor SAP în administrația publică centrală și locală să accelereze, având în vedere referințele la nivel european și nevoia României de a adopta sisteme IT care să corespundă standardelor Uniunii Europene și chiar celor mondiale”, a declarat Eugen Schwab, Managing Director Romania & Eastern Europe al PAC.

În ceea ce privește modulele ERP, cele mai căutate pe piața locală sunt cele pentru finanțe și contabilitate (38%), urmate de cele pentru operațiuni, HR și soluțiile CRM, acestea din urmă reprezentând 2,9% din totalul soluțiilor ERP comercializate în România în 2013.

„Din ce în ce mai mult, companiile și autoritățile publice din România nu-și vor mai permite luxul unor cheltuieli ineficiente pe sisteme IT care doar să promită, însă nu și să funcționeze la parametrii ceruți de procesul de digitalizare inevitabil pe care trebuie să-l parcurgă atât Guvernul României, cât și firmele publice și private. Mai mult, aceste sisteme generic încadrate în „ERP” vor deveni parte din soluții informatice mult mai complexe, ce vor include tehnologii variate care, împreună, să ofere automatizarea, prognoza și controlul activităților”, a mai spus directorul PAC pentru România.

Citiți și despre: