Stiri: Social

Săptămâna Europeană a Sportului are loc în perioada 7-13 septembrie

08.07.2015

Prima ediţie a Săptămânii Europene a Sportului va avea loc în perioada 7-13 septembrie simultan în toate cele 28 de ţări ale Uniunii Europene, acţiunea fiind anunţată, încă de acum un an, pe 11 iunie 2014, de comisarul pentru sport al UE, Androuilla Vassiliou, iar printre ambasadorii  pentru România se află Gabriela Szabo, ministrul Tineretului şi Sportului din ţara noastră, alături de George Boroi, preşedintele CS Steaua Bucureşti.

Plecând de la constatarea, conform Eurobarometru, îngrijorătoare potrivit căreia în comunitatea europeană 60 % dintre cei 500 milioane de cetăţeni nu au făcut sport niciodată în viaţă şi fixându-şi ca obiectiv cooptarea în activităţi sportive regulate până în 2020 a 100 milioane de cetăţeni europeni, Săptămâna Europeană a Sportului (EWoS, acronimul denumirii în engleză) are drept obiectiv să creeze atât o emulaţie în practicarea exerciţiului fizic şi sportului, cât şi să constituie un model în ce priveşte tipul de activităţi atractive care să cheme europenii către sport.

Până în 2020, pentru astfel de acţiuni au fost alocate fonduri de 265 milioane de euro la nivelul întregii Uniuni, prim Erasmus+, noul program pentru educaţie, formare, tineret şi sport, Comisia specializată a UE coordonând evenimente şi activităţi în timpul Săptămânii.

De asemenea, comisia îşi propune să încurajeze activităţile naţionale de sensibilizare şi a îndemnat statele membre să implice pe deplin actorii regionali şi locali în organizarea evenimentelor.