Şase proiecte cu fonduri norvegiene, pentru combaterea sărăciei

22.04.2016

Pe 20 aprilie, programul RO25 ”Combaterea Sărăciei”, susținut prin fonduri norvegiene de până la 20 milioane de euro, a sărbătorit, în cadrul unui eveniment, peste un an de la demararea proiectelor finațate. Programul cuprinde șase proiecte care urmăresc să ajute o serie de comunități aflate la limita sărăciei, prin încurajarea educației timpurii a copiilor cu vulnerabilități sociale, prevenirea abandonului școlar, sprijinirea antreprenoriatului social, asistența juridică și medicală, locuințe sociale, centre comunitare și furnizarea de pachete de servicii sociale, precum și alte tipuri de activități similare menite să contribuie la reducerea disparităților sociale.

Conferința a adus în prim plan mărturiile beneficiarilor direcți sau ale echipelor de proiect, precum şi impactul produs prin proiectele finațate, atât la nivel micro (familie, școala), cât și la macro (comunitate, regiune).

Invitații de onoare ai evenimentului au fost Excelența Sa, Ambasadorul Regatului Norvegiei la București, Tove Bruvik Westberg, Suzy Yoon, reprezentant al Băncii Mondiale în Europa și Asia, Sandie Blanchet reprezentant al UNICEF în România. Fiecare dintre aceștia și-au declarat sprijinul pentru acest demers necesar.

Evenimentul a fost precedat de o vizită în cadrul a două comunități care primesc sprijin norvegian.
Magazinul social SALVATtex (din București, Calea Victoriei, nr. 26) și linia de sortare a produselor second-hand distribuite în magazin (aflată în Ploiești) oferă locuri de muncă persoanelor aflate la limita sărăciei din cadrul comunităților deservite de centrele comunitare.

 

 

Citiți și despre: