Schimbări legislative pentru reducerea emisiilor de CO2 în UE

07.02.2018

Deputații europeni au aprobat legislația pentru reducerea emisiilor de CO2 și pentru finanțarea inovației. Noua lege, agreată deja informal cu miniștrii statelor membre, va accelera retragerea certificatelor de emisii aflate pe ”piața de carbon” din sistemul UE de comercializare a emisiilor (ETS), care acoperă aproximativ 40% din emisiile de gaze cu efect de seră din UE.

Prevederile acestei legi cuprind:

• o reducere anuală mai accelerată a certificatelor pentru emisii de carbon tranzacționabile de pe piaţă (așa-numitul ”factor linear de reducere”) cu 2,2% din 2021, mai mult față de 1,74% cum este planificat acum; acest factor va fi analizat permanent pentru a putea evalua creșterea lui cel mai devreme până în 2024;

• dublarea capacității rezervei de stabilitate a pieței ETS pentru a elimina certificatele aflate în exces pe piață: când această rezervă se va activa, va absorbi până la 24% din certificatele aflate în surplus în fiecare an de tranzacționare din primii patru, crescând prețul acestora și oferind motive suplimentare de reducere a emisiilor.

Legea are în vedere și prevenirea ”scurgerilor de carbon”, adică riscul ca unele companii să își mute producția în afara UE din cauza politicilor privind reducerea emisiilor. Sectoarele cu risc mare vor primi certificate ETS gratuite. Sectoarele mai puțin expuse vor primi 30% gratuit.

Textul a fost aprobat cu 535 de voturi la 104 și 39 de abțineri. Consiliul trebuie să îl adopte formal înainte de publicarea în Jurnalul Oficial.

 

 

 

 

Citiți și despre: