Şcoala gratuită de programare ACADEMY+PLUS se deschide la Bucureşti

18.07.2017

ACADEMY+PLUS, şcoala gratuită de programare lansată acum trei ani la Cluj-Napoca, în parteneriat cu École 42 din Paris, se deschide şi în Capitală. Şcoala oferă 120 de locuri celor care vor să învețe programare, într-un proces educațional bazat pe practică, sprijinind astfel industria IT din ţara noastră prin implicarea în formarea specialiştilor IT.

„Unică în peisajul educațional din România, ACADEMY+PLUS își propune să ofere tinerilor pasionați de informatică șansa de a deveni adevărați profesioniști. Iar asta fără profesori, fără cărți, gratuit și fără diplome, într-un proces educațional bazat pe un sistem de gamificare. Metoda de învăţare aduce în prim-plan practica, munca în echipă şi colaborarea. Pe scurt, un micro-mediu organizaţional în care cursanţii află din prima zi ce este acela un termen limită sau cum să colaboreze şi să se pună în valoare unii pe ceilalţi”, spune Daniela Buşcan, Program Director în cadrul ACADEMY+PLUS.

Pentru a putea ocupa unul dintre cele 120 de locuri disponibile, fiecare candidat trebuie să treacă printr-un proces riguros de selecţie, împărţit în trei etape.

În prima etapă, candidaţii intră pe platforma de candidatură https://candidates.academyplus.ro/ unde, timp de două ore şi zece minute, trebuie să rezolve două teste: unul de memorie şi unul de logică.

Cei care obţin un scor eligibil sunt invitaţi în următoarea etapă, numită „Check-in” şi care este, de fapt, o discuţie deschisă, de grup, în care şcoala setează aşteptările, iar candidaţii îşi expun motivaţiile.

După participarea la check-in urmează etapa a treia, respectiv „Piscina C”. Timp de 28 de zile, candidaţii vor intra într-un boot camp în care vor învăţa limbajul de programare C. În tot acest timp vor avea loc evaluări săptămânale, iar la final vor susţine un examen care va dura 8 ore.

Anul acesta, în Bucureşti, „Piscinele C” vor avea loc în perioada august – octombrie, datele de început fiind următoarele: 14 august, 11 septembrie şi 9 octombrie.

Cursurile propriu-zise vor începe în luna noiembrie, iar candidaţii acceptaţi în program vor studia trei proiecte obligatorii, după care vor putea alege dintre următoarele linii de specializare: Unix, Algoritmi, Computer graphics sau Web development, full stack.

Programa are o structură de 21 de niveluri, însă nu presupune obligativitatea parcurgerii acestora în totalitate.

„După aproximativ 6 – 9 luni, cursanţii ajung la nivelul de specialist IT junior, pregătire mai mult decât suficientă pentru a putea fi angajaţi. De asemenea, îi susţinem pe cursanţi să îşi găsească rapid job-uri în industria IT. ACADEMY+PLUS se alătură, aşadar, eforturilor care susţin educaţia în IT, vizând să crească anual numărul de persoane pe care le specializează în acest domeniu. Finanţarea vine din mediul privat, de la companii care ne sponsorizează”, mai spune Daniela Buşcan.

 

 

Citiți și despre: