Sectorul industriei, primul loc în clasamentul insolvenţelor

22.09.2016

Sectorul industriei ocupă primul loc în clasamentul domeniilor economice marcate de procedura insolvenței în perioada ianuarie-august 2016. Astfel, companiile din industrie cumulează circa 45% din totalul insolvențelor înregistrate la nivel național, potrivit unei analize realizate de CITR.

Cu toate că numărul societăților care au intrat în insolvență în primele opt luni ale acestui an s-a înjumătățit față de aceeași perioadă a anului trecut, valoarea activelor imobilizate din industrie s-a dublat, de la peste 300 de milioane de euro, la puțin peste 600 de milioane de euro.

„Industria energetică este cea mai reprezentativă pentru a ilustra această tendință de scădere a numărului de societăți intrate în procedură, dar de creștere a impactului în economia românească. Piața energiei în insolvență a crescut de aproximativ 11 ori în 2016, numai insolvența Complexului Energetic Hunedoara reprezentând 87% din valoarea acesteia; asta în timp ce numărul afacerilor din energie care au intrat în procedură a scăzut la mai puțin de jumătate, de la opt la trei societăți”, a declarat Andreea Cionca – Anghelof, Managing Partner CITR.

De asemenea, companiile din industria energiei s-au confruntat cu dificultăți financiare în 2016, una dintre cauze fiind certificatele verzi.

Potrivit PATRES, companiile care produc energie verde au înregistrat pierderi de 500 de milioane de euro în 2014, declarate în 2015, iar acestea se vor adânci în 2016 și 2017.

La ora actuală, dacă valoarea activelor societăţilor din industria energetică care au intrat în insolvenţă în primele opt luni ale anului 2015 cumula peste 40 de milioane de euro, în perioada ianuarie-august a acestui an, afaceri din acest sector de peste 470 de milioane de euro, cu peste 6300 de angajaţi, sunt acum în insolvenţă.

Altfel spus, valoarea activelor imobilizate din energie, în insolvenţă, a crescut cu 1.048,63% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, conform analizei CITR.

Cea mai mare insolvenţă

Cea mai importantă companie din industria energetică care a intrat în insolvență în 2016 este Complexul Energetic Hunedoara, la distanță considerabilă ca valoare a activelor față de Termoelectrica și Wind Power Experts Group, toate cu dosare de insolvență pe rolul instanțelor.

Confom CITR, şi în industria de prelucrare și producție au intrat mai puține companii în insolvență, dar mai mari. Sectorul nu prezintă însă modificări semnificative din punctul de vedere al valorii activelor în insolvență: se menține la aproximativ același nivel ca anul trecut (92.503.736 de euro între ianuarie și august 2016, față de 95.842.582 de euro în primele opt luni ale anului 2015), chiar dacă numărul firmelor din sector care au intrat în procedură s-a înjumătățit de la 26 la 13.

„Societățile care produc sau prelucrează produse industriale sunt dependente de piața construcțiilor, care s-a deblocat și începe să-și revină. În consecință, acest lucru a ajutat firmele producătoare de materiale și produse industriale. Însă veștile cu adevărat bune vin din industria alimentară și din cea ușoară, de încălțăminte și îmbrăcăminte. Aici observăm că afacerile din acest domeniu care au intrat în insolvență în 2016 sunt semnificativ mai puține și ca număr, dar și ca valoare față de anul trecut”, a declarat Andreea Cionca – Anghelof, Managing Partner CITR.

Cele mai puţine insolvenţe

Pe de altă parte, numărul insolvențelor din industria alimentară s-a redus la 6 de la 19 câte se înregistrau în aceeași perioadă a anului trecut, iar valoarea activelor în insolvență a scăzut la mai puțin de o treime.

În aceeaşi situaţie se regăseşte şi industria ușoară, cu o singură societate în insolvență în 2016 față de cinci câte se înregistrau în primele opt luni ale anului trecut și cu puțin peste 2.500.000 de euro în active imobilizate, față de un total de peste 29 de milioane de euro în insolvență în perioada ianuarie-august a anului 2015.

 

 

Citiți și despre: