Serviciile de consultanță pentru investitorii străini, în creştere

25.08.2014

Serviciile de consultanță pentru investitorii străini au crescut cu 30% în primul trimestru al anului, pe fondul evenimentelor nefavorabile din regiune, arată un studiu al companiei de externalizare și consultanță de afaceri, Accace. Creșterea cererii pe plan local s-a datorat în principal conflictului militar din Ucraina și măsurilor de naționalizare anunțate în această ţară.

„Primele 6 luni ale anului 2014 au fost mai dinamice decât aceeași perioadă a anului 2013 în ceea ce privește interesul investitorilor străini pentru piața din România, aceștia având percepția că suntem cea mai stabilă țară din regiune. Astfel, am înregistrat o creștere a serviciilor de consultanță, precum înființarea de noi companii sau analize privind legislația și fiscalitatea din România, iar cererile investitorilor care vor să intre pe piața locală și care se interesează de mediul de afaceri din România este în continuă creștere”, a declarat Bogdan Badea, Managing Director Accace în România.

Situația cu cel mai mare impact asupra atractivității țărilor din regiune pentru investiții s-a înregistrat în Ungaria, care, în ciuda imaginii de țară atractivă pe care reușise să o construiască în ultimii ani, prin deciziile recente ale guvernului, a reușit, într-un timp relativ scurt, să creeze instabilitate și incertitudine în rândul investitorilor.

Pe lângă evoluțiile externe, a existat și o serie de factori interni care au contribuit la creșterea atractivității României pentru investitorii străini. Este vorba, în linii mari, de costurile reduse ale forței de muncă în raport cu nivelul de pregătire profesională și cunoștințele de limbi străine, precum și de raportul cost/calitate pentru spațiile de birouri pe plan local.

Cu toate acestea, în ciuda factorilor favorabili, investițiile străine în România au înregistrat o scădere de 10% în primele șase luni din acest an.

„Creșterea atractivității României pentru investițiile străine nu garantează automat și atragerea acestora. Investitorii sunt interesați, însă rămân în expectativă, unul dintre motive fiind alegerile electorale din toamnă”, a explicat Bogdan Badea.

În ceea ce privește domeniile de interes pentru investitori în perioada analizată, în afară de IT și agricultură, o industrie care continuă dezvoltarea este zona de externalizare a serviciilor.

Astfel, tot mai multe companii deschid centre pe plan local sau tatonează piața în vederea deschiderii unui astfel de centru.

„Chiar și centrele deja existente cresc exponențial, ceea ce conduce la specializarea forței de muncă în acest domeniu, fapt ce reprezintă un mare avantaj pentru companiile care vor să intre pe piața locală, deoarece le este mai ușor să găsească angajați cu experiență”, a mai precizat Bogdan Badea.

Citiți și despre: