Sfaturile medicilor de familie pentru vremea geroasă

11.01.2017

Societatea Națională de Medicina Familiei (SNMF) şi Federația Națională a Patronatelor Medicilor de Familie din România (FNPMF), în numele medicilor de familie, adresează pacienților o serie de recomandări pentru această perioadă cu ninsori şi viscol.

„Pentru pacienții cu boli cronice stabilizate care mai au medicație, va recomandăm să vă reprogramați telefonic, pentru a evita să ieșiți din case în situația dată. Pentru pacienții cu boli acute și urgențe minore, vă recomandăm să luați legătura cu medicii de familie pentru a stabili necesitatea consultației. Medicul de familie va decide dacă este nevoie de solicitarea ambulanței, pentru a nu supraaglomera serviciile de urgență cu cazuri care mai pot fi temporizate sau nu reprezintă urgențe reale”, conform sursei citate.

De asemenea, medicii de familie transmit pacienţilor că pentru orice sfaturi și întrebări legate de starea de sănătate să nu ezite să sune la medicii de familie care sunt la cabinete și acolo unde există, la centrele de permanență.

Sfaturile medicilor de familie:

– Nu ieșiți din casă decât dacă este absolut necesar, îmbrăcați-vă adecvat, protejați-vă extremitățile, hidratați-vă şi hrăniți-vă corespunzător.

– Utilizați medicamente simptomatice din trusa de acasă pentru situații uzuale după ce vă sfătuiți cu medicii de familie, dacă este nevoie.

– Vă recomandăm să nu scoateți copiii mici din case la temperaturi exterioare sub minus zece grade. Pentru sindroame febrile sau alte situații în cazul copiilor, sunați-vă medicul de familie să decideți împreună dacă este nevoie de accesarea serviciului de ambulanță.

 

 

Citiți și despre: