Simona Halep devine ambasadorul Mercedes-Benz România

20.03.2017

Mercedes-Benz România a semnat un parteneriat, pe termen lung, cu Simona Halep, vedeta tenisului românesc feminin, acordul subliniind angajamentul asumat de compania pentru performanță și excelență. De asemenea, parteneriatul marchează şi debutul campaniei locale dedicate aniversării a 50 ani de AMG. În același timp, acordul cu Simona Halep are la bază deviza Mercedes-Benz, potrivit căreia pentru a deveni cel mai bun, trebuie să trăiești excelența prin puterea exemplului.

Prin acest parteneriat fondat pe valori comune, precum sportivitate, performanță de vârf și pasiunea pentru continua dezvoltare, Simona Halep devine cel mai nou ambasador al Mercedes-Benz în România.

„Suntem încântați să o primim pe Simona Halep în familia Mercedes-Benz România, cu atât mai mult cu cât marcăm aniversarea a jumătate de secol sub umbrela ‘driving performance’ și a excelenței AMG,” a declarat Philipp Hagenburger, Managing Director Passenger Cars and CEO Mercedes-Benz România.

Vedeta tenisului românesc a optat să conducă un Mercedes-AMG GLE 43 4MATIC Coupé în prima parte a anului 2017, urmând a avea la dispoziție o suită de modele AMG, pe parcursul parteneriatului de durată cu Mercedes-Benz România.

„Sunt mândră să fac echipă cu Mercedes-Benz în România, o companie cu un palmares indisputabil atât în furnizarea, cât și în promovarea excelenței, a performanței și a inovației. Sunt încrezătoare cu privire la această experiență incredibilă și sunt încântată să am Mercedes-Benz România alături în această călătorie,” a declarat Simona Halep.

În 2017, compania Mercedes marchează cea de-a 50-a aniversare. Pe parcursul acestei jumătăți de secol,compania a înregistrat multiple performanțe și a stabilit numeroase recorduri, fiind la ora actuală vârful de lance în materie de performanțe sportive al concernului.

În acest an aniversar, oferta companiei este mai cuprinzătoare și mai impresionantă ca oricând, având peste 50 modele disponibile, de la limuzine sau versiunile estate, până la o gamă vastă de SUV-uri și coupé-uri – toate definite de conceptul driving performance.

 

 

Citiți și despre: