Sistec: Externalizarea serviciilor de IT aduce reduceri de costuri de 30%

21.10.2014

Externalizarea serviciilor de IT poate aduce reduceri de costuri de până la 30% companiilor, iar cei care aleg outsourcingul în detrimentul prestării acelorași servicii cu forțe proprii, economisesc timp și își eficientizează procesele de lucru, potrivit Sistec, unul dintre cei mai importanți integratori IT de pe piața din România.

Cele mai uzuale solicitări primite de la clienți care apelează la centrele companie de service sunt incidentele aferente echipamentelor de imprimare / scanare documente, în proporție de 40%, cele de laptop sau PC (30%), de servere (15%) și cele care revin echipamentelor de comunicații (10%).

“Rețeaua noastră de service este formată din 27 de centre care răspund nevoilor clienților din toată țara, într-un timp de intervenție adaptat cerințelor acestora, care poate fi de o oră și până la o zi, în funcție de serviciul contractat. Anual primim aproximativ 16.000 de solicitări de intervenție, iar faptul că putem răspunde atât de repede solicitărilor clienților, de oriunde din țară, contribuie semnificativ la buna desfășurare a activității acestuia”, a declarat Marius Cărpuci, Business Unit Manager Service Sistec.

Prin apelarea la serviciile de outsourcing, față de prestarea acelorași servicii cu forțe proprii, clienții pot realiza o reducere de costuri de până la 30%.

În cazul serviciilor SisPrint, care se referă la externalizarea flotelor de echipamente de printare, reducerea poate fi chiar mai mare, dacă se iau în calcul și costurile indirecte, de aprovizionare, comenzi, stocuri de consumabile sau volumele printate.

“Datorită capacităților tehnice certificate ale echipei noastre, care acoperă o gamă largă de servicii IT, de la diagnosticare și reparații pentru diverse echipamente tehnologice și până la reparații în garanție sau post garanție și livrarea de proiecte IT la cheie, am încheiat parteneriate strategice cu mulți dintre competitorii noștri, dat fiind faptul că aceștia au apelat la noi pentru a livra in condiții optime proiecte IT complexe la nivel național”, a adăugat Marius Cărpuci.

Referitor la perioadele în care clienții finali apelează mai mult decât de obicei la serviciile oferite de rețeaua de service a Sistec, acesta spune că ele coincid cu sărbătorile de iarnă și cele Pascale, când crește numărul de achiziții de produse IT.

Citiți și despre: