Standard&Poor’s reconfirmă rating-ul aferent datoriei guvernamentale a României

10.10.2016

Agenția de rating Standard&Poor’s a reconfirmat rating-ul aferent datoriei guvernamentale a României pe termen lung și scurt, în valută și în monedă locală, la BBB-/A-3, cu perspectivă Stabilă. Această reconfirmare are la bază rezultatele obținute de România în plan economic, respectiv o datorie guvernamentală moderată, precum și perspectiva continuării ritmului de creștere economică.

Nivelul scăzut al ratelor de dobândă și prețul petrolului au contribuit la o creștere economică în termeni reali de 3,8% anul trecut și de 5,2% în prima jumătate a anului 2016, fiind cea mai rapidă creștere la nivelul Uniunii Europene.

„Anunțul agenției Standard&Poor’s confirmă faptul că avem o creștere economică solidă și sustenabilă care nu vine singură, ci este însoțită de crearea într-un ritm accelerat de locuri de muncă, de inflație redusă și deficitul extern scăzut. Nivelul estimat al datoriei guvernamentale pentru sfârşitul anului 2016 este sustenabil, de 39,1% din PIB, iar costurile de finanțare ale Trezoreriei Statului sunt în scădere”, a declarat ministrul Finanțelor Publice, Anca Dragu.

De asemenea, agenția de rating ar putea îmbunătăți rating-ul de țară acordat României în condițiile continuării consolidării bugetare, tendinței susținute de scădere a datoriei guvernamentale, precum și a programelor de restructurare și de privatizare cu succes a companiilor de stat.

 

 

Citiți și despre: