Staţia de metrou Dimitrie Leonida se redeschide marţi

11.09.2017

Metrorex a anunţat că va deschide marţi, 12 septembrie, accesul călătorilor în staţia de metrou Dimitrie Leonida, lucrările la sistemul de control acces fiind încheiate mai devreme cu o zi decât se precizase iniţial.

„Metrorex împreună cu Antreprenorul lucrează intens pentru reducerea timpilor de execuţie la lucrările de modernizare a instalaţiilor de control-acces, în condiţii de siguranţă şi în cel mai scurt timp posibil”, conform sursei citate.

Metrorex reaminteşte publicului călător că proiectul de modernizare a instalaţiilor de control-acces se afla în plin proces de implementare şi că orice nereguli sesizate sunt transmise Constructorului pentru a fi remediate, astfel încât la finalul implementării tuturor lucrărilor, călătorii să poată beneficia de sisteme moderne pentru asigurarea unui transport sigur şi confortabil pentru bucureşteni.

 

 

 

Citiți și despre: