STILL, din nou printre câștigătorii Premiilor International Forklift Truck of the Year

19.05.2017

STILL se află din nou, în acest an, printre câștigătorii Premiilor International Forklift Truck of the Year (IFOY – Stivuitorul anului pe plan internațional), care sunt acordate celor mai bune vehicule industriale, respectiv celor mai bune soluții de sistem.

Ceremonia de acordare a premiilor a avut loc miercuri seara în ambianța BMW World din München, în ziua de deschidere a târgului pentru logistica transporturilor.

La categoria „Transportor pentru depozit”, specialistul în intralogistică din Hamburg a convins juriul cu selectorul orizontal autonom STILL iGo neo CX20. Un alt premiu a fost câștigat de STILL LiftRunner, o soluție de tip convoi cu o pereche de lame telescopice pentru încărcare și descărcare automată.

Premiul IFOY a fost acordat în acest an pentru a cincea oară consecutiv „Celui mai bun în domeniul intralogisticii”, acest premiu certificând performanțele și capacitățile inovatoare ale producătorilor de vehicule industriale și a furnizorilor de sisteme. Vehiculele și aplicațiile nominalizate au fost în prealabil comparate timp de opt zile cu produsele concurente, pe arena Târgului din München, partener IFOY, unde au fost supuse unor teste riguroase. Treizeci de jurați internaționali, din media, cercetare, industrie și logistică au fost rugați să acorde votul lor.

Acest proces a însemnat ca finaliștii să fie evaluați conform protocolului de testare IFOY, care conține 80 de criterii, respectiv să fie evaluați conform IFOY Innovation Check.

Compania STILL și-a asigurat o avans decisiv în competiția de la categoria „Vehicul pentru depozite” cu selectorul autonom iGo neo CX 20.

„iGo neo CX 20 a oferit o performanță extraordinară în cadrul zilelor de testare IFOY și a convins echipa de testare, consilierii IFOY și în final și juriul. Factorul crucial a fost înalta valoare inovativă combinată cu o extraordinară valoare adăugată pentru client, precum și modul profesionist de implementare a acestora – O piatra de hotar în domeniul intralogisticii”, a spus Dr. Jochen Köckler, membru al Consiliului Deutsche Messe.

Acesta, primul selector orizontal autonom din lume, nu a avut nici o problemă în a se deplasa în orice topologie a depozitului, și și-a urmat operatorul oriunde s-a îndreptat acesta sau aceasta. Jurații au notat în mod special importanța în piață și beneficiile aduse clienților ca fiind înalte. Echipamentul este operațional imediat, fără a fi nevoie de configurări preliminare elaborate, și poate fi integrat în mod flexibil în infrastructurile existente.

Evaluatorii au afirmat că beneficiul crescut pentru client este dovedit de sistemul asistat laser de recunoaștere a mediului înconjurător, a interfeței de comunicare care poate fi utilizată în mod intuitiv și a posibilității de rulare autonomă. Un câmp vizual de 360o îi permite echipamentului STILL iGo neo CX 20 să facă față oricând modificărilor din mediul înconjurător, putând face în același timp diferența între obiecte statice și dinamice și persoane.

În plus, datorită capacităților cognitive, vehiculul recunoaște intențiile operatorului în funcție de mișcările acestuia, sau acesteia, și se deplasează în mod automat paralel cu el / ea, de la stație la stație. În același timp, vehiculul se plasează în poziția de încărcare care este optimă pentru utilizator. O altă formă de manifestare a inteligenței integrate o reprezintă posibilitatea de analiză panoramică, la 180°, a mediului prin intermediul scanerul-ului laser montat frontal. Acest scaner conferă echipamentului un comportament anticipativ în deplasare, ce depinde de viteza de deplasare a selectorului, respectiv îi permite să recunoască și să evite din timp orice obstacol.

Juriul a fost impresionat în mod deosebit de economiile ce pot fi obținute prin utilizarea iGo neo CX 20 în comparație cu selectoarele tradiționale. În timpul testelor, s-a constatat că vehiculul a funcționat mult mai eficient și productiv în toate configurațiile, imediat după ce a fost utilizat principiul „mergi pe urme”. Rezultatul a fost acela că „Echipa de testare a obținut o creștere de până la 47 la sută.” În același timp, iGo neo CX 20 descarcă angajatul de sarcina efectuării unor mișcări repetitive obositoare, de exemplu de a urca și a coborî în permanență în și din vehicul. El sau ea are în permanență ambele mâini libere și se poate concentra fără restricții la operațiile productive pe care le are de efectuat.
Concluzia juriului: „Cu iGo neo, STILL demonstrează că inovația în robotică aduce o contribuție valoroasă la procese inteligente de intralogistică. Plusurile notabile includ performanțele superioare, ușurința în utilizare și perspectivele numeroase.” Acest lucru a fost subliniat și de Köckler în timpul ceremoniei de acordare a premiilor.

Cel de-al doilea Premiu IFOY a fost acordat companiei STILL la categoria „Vehicule speciale”. În acest caz, juriul a fost impresionat de Still LiftRunner, un sistem tip convoi pentru greutăți mari, care este compus dintr-un vehicul trăgător, un cadru C parțial automatizat (remorcă) și cărucioare (cărucioare pe roți pentru transportul sarcinilor). Scopul acestei soluții a fost acela de a permite integrarea într-un sistem de alimentare a producției cu convoaie chiar și a cărucioarelor pentru sarcini supradimensionate, cu greutăți de până la două tone și cu dimensiuni de aproximativ 1.200 x 2.400 mm.

Procesul de încărcare și de descărcare poate fi comandat prin intermediul ecranului tactil. Camerele cu obiectiv superangular montate deasupra remorcii asigură un nivel maxim de siguranță.

Examinatorii au considerat lamele extensibile în lateral și controlul de la distanță prin intermediul ecranului tactil ca fiind elemente inovative cheie. Juriul a ținut cont și de faptul că această variantă de convoi automat descarcă angajații în adevăratul sens al cuvântului, pentru că elimină operația convențională de deplasare manuală a sarcinilor mari. Acest lucru a fost considerat a fi important și prin prisma dezvoltării demografice care are drept efect creșterea înceată dar sigură a vârstei medii a forței de muncă. În timpul proceselor de încărcare sau descărcare nu mai este nevoie ca operatorul să părăsească postul de condus, aceste procese sunt asistate prin intermediul unui sistem laser de asistență la poziționare. Imaginea în direct prezentată pe terminalul vehiculului trăgător permite operatorului să răspundă imediat în cazul unor evenimente neprevăzute, de exemplu traversarea neplanificată a căii de rulare de către pietoni. În cazul în care sunt utilizate mai multe remorci simultan, pentru fiecare remorcă în parte este afișată imaginea corespunzătoare în modul de afișare divizat.

Potrivit evaluării generale a examinatorilor, STILL LiftRunner are un avans clar față de soluțiile oferite de alți furnizori. În comparație cu sarcinile de până la 500 kg pentru fiecare remorcă, care erau posibile în trecut, încercările din timpul probelor au demonstrat că, acum, chiar și componentele de gabarit și greutate mare, de până la 2.500 kg sau până la 6 m lungime, pot fi manevrate cu ușurință în spații relativ mici.

„Hotărâtor pentru decizie a fost la final valoarea deosebită a vehiculului și faptul că prin acest vehicul câștigătorul deschide un nou segment de piață într-un moment al schimbărilor demografice”, a spus Birgit Heitzer, Director Logistică Corporativă în cadrul grupului Rewe.

 

 

 

Citiți și despre:

  • STILL participă la târgul LogiMAT din StuttgartSTILL participă la târgul LogiMAT din Stuttgart În cei 15 ani de existență, târgul internațional pentru distribuție, fluxul de materiale și informații LogiMAT a fost organizat în Stuttgart sub motto-ul “Dând formă schimbării. Digital – Conectat - […]
  • STILL lansează oferta veriiSTILL lansează oferta verii STILL a deschis ieri sezonul reducerilor de vară, prin care clienții pot beneficia de utilaje rulate la prețuri speciale. Clienții interesați se pot bucura de aceeași calitate STILL la prețuri avantajoase […]
  • STILL devine distribuitor autorizat al platformelor BRAVISTILL devine distribuitor autorizat al platformelor BRAVI Compania STILL și-a completat gama de produse, devenind astfel distribuitor autorizat în România, Republica Moldova și Bulgaria al platformelor de interior BRAVI. Cu această ocazie, STILL lansează o ofertă […]
  • STILL lansează o ofertă pentru motostivuitorul RC 40STILL lansează o ofertă pentru motostivuitorul RC 40 STILL a anunţat lansarea unei oferte promoţionale, în această toamnă, pentru motostivuitorul RC 40, în parteneriat cu Raiffeisen Leasing. Oferta aduce clienţilor avantaje notabile, printre care se numără […]
  • Acţiunea TRUCK & BUS: 10.000 de amenzi pentru transportatoriAcţiunea TRUCK & BUS: 10.000 de amenzi pentru transportatori Poliţiştii au verificat peste 33.000 de autovehicule destinate transportului public de persoane şi marfă şi au aplicat aproape 10.000 de sancţiuni contravenţionale, în urma unei acţiuni pentru prevenirea […]