Studenții pot circula gratuit cu trenul

02.02.2017

Studenții pot circula gratuit cu trenul, clasa a II-a, începând din data de 1 februarie, potrivit unui act normativ adoptat de Guvern. Este vorba despre hotărârea pentru aprobarea normelor metodologice privind acordarea facilităţilor de transport intern feroviar şi cu metroul pentru elevi și studenți.

Astfel, studenţii români și străini înmatriculaţi la forma de învăţământ cu frecvenţă – licență, master, doctorat – în instituţiile de învăţământ superior acreditate din România beneficiază de gratuitate la transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, în tot cursul anului calendaristic, indiferent de distanță sau rutele călătoriilor.

Eliberarea legitimaţiilor de călătorie gratuite, cât şi a abonamentelor lunare gratuite se face astfel:

 până la începerea anului universitar 2017/2018, în baza legitimaţiei de student pentru reducere la transport, cât şi a unui act de identitate respectiv carte de identitate sau paşaport;

 după începerea anului universitar 2017/2018, în baza legitimaţiei de student pentru reducere/gratuitate la transport, cât şi a unui act de identitate respectiv carte de identitate sau paşaport;

 până la începerea anului universitar 2017/2018, pentru studenţii care nu au beneficiat de legitimaţia de student pentru reducere/gratuitate la transport, pe baza unei adeverinţe eliberate de instituţia de învăţământ superior la care sunt înmatriculaţi.

Dacă în tren sunt depistaţi călători care sunt în posesia unor legitimaţii de student pentru reducere/gratuitate la transport care nu le aparţin, acestea vor fi reţinute de către organele de control şi vor fi înapoiate instituţiilor de învăţământ superior de apartenenţă, iar călătorii vor fi consideraţi ca fiind fără legitimaţie de călătorie şi vor fi trataţi conform reglementărilor proprii ale operatorului de transport şi a legislaţiei în vigoare.

De asemenea, elevii din învăţământul obligatoriu, profesional – inclusiv postliceal, liceal acreditat/autorizat beneficiază de tarif redus cu 50% pentru transportul feroviar intern la toate categoriile de trenuri, clasa a II-a, pe tot parcursul anului calendaristic.

Operatorii de transport feroviar de călători vor elibera, contra cost, elevilor, legitimaţii de călătorie cu reducere de 50% din tariful tuturor categoriilor de tren şi 50% din tariful de rezervare, clasa a II-a, cât și abonamente lunare pentru elevi cu reducere 50% din tariful tuturor categoriilor de tren, cu număr nelimitat de călătorii pe distanţe până la 300 km, clasa a II-a.

Elevii orfani, elevii cu cerinţe educaţionale speciale, precum şi cei pentru care s-a stabilit o măsură de protecţie specială, în condiţiile legii, sau tutelă, beneficiază de gratuitate pentru transportul intern feroviar, pe tot parcursul anului calendaristic.

Pentru călătoria la vagon de dormit, vagon cuşetă, sau la clasa I, toate categoriile de elevi vor plăti integral următoarele diferenţe tarifare: diferenţă de clasă, tarif de rezervare clasa I-a, supliment de pat/cuşetă, după caz.

Eliberarea legitimaţiilor de călătorie/ abonamentelor lunare pentru elevi, cu tarife reduse cu 50% la clasa a II-a, precum și a legitimaţiilor de călătorie/ abonamentelor lunare pentru elevi gratuite se face în baza carnetului de elev care va avea înscris pe prima filă codul numeric personal al elevului, respectiv în baza adeverinței doveditoare pentru elevii claselor pregătitoare şi a certificatului de naștere în copie. În cazul în care, în tren, elevii fie nu prezintă documentele indicate, fie prezintă alte documente eliberate de unităţile de învăţământ de apartenenţă (adeverinţe, precum și alte documente școlare) sau carnete de elev nevizate pentru anul şcolar în curs sau care nu prezintă mențiunea privind gratuitatea, aceştia vor fi consideraţi ca fiind fără legitimaţie de călătorie/ abonament şi vor fi trataţi conform reglementărilor proprii operatorului de transport feroviar şi a legislaţiei în vigoare.

În ceea ce privește transportul cu metroul pentru studenți, hotărârea prevede diversificarea ofertei tarifare, aceasta incluzând, pe lângă abonamentul lunar cu reducere 50%, în primă fază, şi restul de titluri de transport: 2 călătorii, 10 călătorii, abonament săptămânal, abonament 1 zi, cu reducere 50%, în faza a II-a, mai exact începând cu 1 iulie 2018.

Studenţii orfani sau studenții proveniţi din casele de copii beneficiază de gratuitate pentru transportul cu metroul, pe tot parcursul anului universitar.

Pe perioada valabilităţii abonamentului lunar, studenţii nu mai pot beneficia de reducere la alte titluri de călătorie cu metroul, respectiv faza a II-a.

Astfel, în faza a II-a, dacă studenţii optează pentru alte titluri de transport cu metroul decât abonamentul lunar, aceştia pot achiziţiona maxim 4 abonamente săptămânale sau maxim 3 cartele cu 10 călătorii sau maxim 10 cartele cu 2 călătorii, într-o perioadă de 30 de zile consecutive.

De asemenea, elevii din învăţământul obligatoriu, profesional – inclusiv postliceal, liceal acreditat/autorizat beneficiază de tarif redus cu 50% pentru transportul cu metroul, pe bază de abonament lunar, în tot parcursul anului școlar.

Elevii orfani, elevii cu cerinţe educaţionale speciale, precum şi cei pentru care s-a stabilit o măsură de protecţie specială, în condiţiile legii, sau tutelă beneficiază de gratuitate pentru transportul cu metroul, pe tot parcursul anului școlar.

Abonamentul lunar şi celelalte titluri de transport cu reducere 50% din oferta tarifară sunt valabile numai însoţite de actele de identificare care să dovedească calitatea de elev sau student, după caz. La verificarea legalităţii călătoriei cu metroul, studenţii vor prezenta legitimaţia de student pentru reducere/gratuitate la transport vizată pentru anul universitar în curs şi un act de identitate, respectiv carte de identitate sau paşaport, iar elevii vor prezenta carnetul de elev vizat pentru anul în curs.

Carnetele de elev şi legitimaţiile de student pentru reducere/gratuitate la transport sunt nominale şi netransmisibile.

Decontarea facilităţilor la transportul pe calea ferată și cu metroul a elevilor şi studenţilor se va efectua din bugetul Ministerului Transporturilor, cu încadrare în bugetul aprobat pentru anul 2017.

 

 

Citiți și despre: