Taco Bell deschide astăzi un nou restaurant în Mega Mall

30.11.2017

Astăzi, 30 noiembrie, Taco Bell deschide un nou restaurant în Mega Mall și invită fanii să participe la tombola de o zi, cu premii ce își așteaptă câștigătorii. Taco Bell este principalul lanț de restaurante de tip „quick service restaurants” (QSR) din lume, care oferă produse de inspirație mexicană, și, totodată, acesta cel mai nou brand din portofoliul Sphera Franchise Group.

”Ultima lună a fost una plină la restaurantul Taco Bell din Băneasa Shopping City, fanii venind aici în număr mare pentru a gusta produsele originale de inspirație mexicană îndrăgite în întreaga lume. Între timp, mulți alții așteptau cu nerăbdare ca Taco Bell să vină mai aproape de ei”, au anunțat reprezentanții Sphera Franchise Group.

Restaurantul din Băneasa a fost inaugurat în prima parte a lunii octombrie a anului curent, acesta fiind prima unitate Taco Bell din România.

„A fost o călătorie extraordinară până acum și suntem foarte bucuroși că fanii au răspuns entuziast la produsele și la brandul Taco Bell. Este foarte important pentru noi să fim cât mai aproape de ei, așadar am anticipat dorința celor care poate că nu locuiesc sau nu lucrează în zona Băneasa și își doresc să se poată bucura de produse mai des. În ceea ce privește locația, alegerea a fost una simplă pentru că Mega Mall se află în topul celor mai puternice mall-uri din România. Și suntem abia la început”, a spus Monica Eftimie, Chief Marketing Officer Taco Bell.

De la ora 11.00, Taco Bell din Mega Mall le pregătește fanilor mai mult decât produse delicioase. Primii 100 de clienți vor primi automat un cadou surpriză la plasarea comenzii. În plus, cei care vin în noul restaurant din Mega Mall vor putea câștiga unul dintre cele 50 de premii cool oferite în cadrul unei tombole de o zi: un snowboard, longboard-uri, trotinete, rucsacuri și gulere Winter X-tubes.

 

 

 

Citiți și despre:

  • Taco Bell deschide, în toamnă, primul restaurant din RomâniaTaco Bell deschide, în toamnă, primul restaurant din România Cel mai mare lanț de restaurante din lume, Taco Bell, care oferă produse de inspirație mexicană, având sediul în America, intră în această toamnă pe piața locală. Astfel, Sphera Franchise Group S.A. a anunţat […]
  • Primul restaurant Taco Bell s-a deschis în RomâniaPrimul restaurant Taco Bell s-a deschis în România Sphera Franchise Group, cel mai mare grup de restaurante din sectorul full-service din ţara noastră, deschide astăzi primul restaurant Taco Bell din România. Inaugurarea marchează și intrarea brandului […]
  • Unde va fi deschis al doilea restaurant Taco Bell din România?Unde va fi deschis al doilea restaurant Taco Bell din România? Cel de-al doilea restaurant Taco Bell din România va fi deschis în Mega Mall, lansarea restaurantului urmând să aibă loc până la finalul acestui an. Brandul sud-californian Taco Bell face parte din […]
  • Oro Toro se va extinde în afara BucureștiuluiOro Toro se va extinde în afara Bucureștiului În șase luni de la prima locație, Oro Toro a devenit un lanț de restaurante, în continuă dezvoltare. După preluarea brandului OSHO de către familia Malideros, acesta s-a transformat în sinonimul […]
  • Campanie de donare de sânge la Mega MallCampanie de donare de sânge la Mega Mall Mega Mall şi Asociaţia React şi Centrul de Transfuzie Sanguină București te provoacă să devii Mega-Salvator şi să faci o faptă bună. Astfel, în perioada 4 – 5 noiembrie, în cadrul centrului comercial, poți […]