Tagor investeşte 57,6 milioane euro într-un proiect rezidenţial în Pipera

15.10.2014

Dezolvatorul imobiliar Tagor lansează cel de-al patrulea proiect rezidenţial din România, în Pipera. Proiectul prevede construirea unui număr total de 600 de apartamente, în cadrul unei investiţii de 57,6 milioane de euro.

Prima fază a proiectului se apropie de finalizarea şi a presupus construcţiei a 76 de apartamente, cu termen de predare decembrie 2014.

„Construim o oază de locuit de calitate în apropierea Bucureştiului, departe de agitaţia oraşului, dar beneficiind de tot confortul urban, pentru o clientelă formată din clasa mijlocie-superioară, cu locuri de muncă în zona de nord a Capitalei şi cu aşteptări pe măsură în ceea ce priveşte calitatea construcţiei”, a declarat Anca Dumitrescu, director de vânzări Adora Pipera.

Proiectul este concepul în aşa fel încât să se încadreze în condiţiile programului guvernamental Prima Casă.

Complexul din Pipera va beneficia şi de parcări exterioare şi de un parc privat dotat cu echipamente de fitness în aer liber şi un loc de joacă pentru copii.

Tagor este dezvoltatorul imobiliar care a introdus în România conceptul newyorkez „extra-cameră”, iar printre avantajele proiectelor companiei se numără suprafeţele optime din punct de vedere al spaţiului, precum şi compartimentarea inteligentă.

Citiți și despre: