Târgul de Turism 2017 se deschide pe 16 februarie

13.02.2017

Deschiderea oficială a Târgului de Turism va avea loc joi, 16 februarie, în Pavilionul C3 – Romexpo, începând cu ora 11.00. Evenimentul va avea loc până pe 19 februarie, acesta fiind cel mai mare târg autohton dedicat industriei turismului. Evenimentul este cu atât mai important cu cât 2017 este Anul Internațional al Turismului Durabil pentru Dezvoltare.

„Ediţia de primăvară a târgului aduce lumea fascinantă a călătoriilor sub acelaşi acoperiş, accentuând încă odată faptul că turismul creează relaţii şi schimburi între diferite culturi şi popoare, contribuind astfel la înţelegere reciprocă şi coexistenţă paşnică. Agenţiile şi tour-operatorii vor dezvălui destinațiile de vis ale anului 2017, atât pentru pasionaţii de turism cultural, turism de tratament, rural sau de business, dar şi pentru cei entuziasmaţi de croaziere, destinaţii exotice şi turism de aventură”, potrivit Romexpo.

Programul deschiderii oficiale este următorul:

Ora 11.00 – Alocuțiunea domnului Mihai Daraban, preşedinte al Camerei de Comerţ
şi Industrie a României;

Ora 11.05 – Alocuțiunea domnului Gabriel Zamfir, preşedinte executiv al Asociaţiei
Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC);

Ora 11.10 – Alocuțiunea domnului Nicu Rădulescu, preşedinte al Organizaţiei
Patronale a Turismului Balnear din România (OPTBR);

Ora 11.15 – Alocuțiunea domnului Mohammad Murad, preşedinte al Federaţiei
Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR);

Ora 11.20 – Alocuțiunea domnului Alin Burcea, preşedinte al Asociaţiei Naţionale a
Agenţiilor de Turism (ANAT);

Ora 11.25 – Alocuțiunea domnului Mircea-Titus Dobre, Ministrul Turismului;

Ora 11.35 – Ceremonialul tăierii panglicii pentru marcarea deschiderii evenimentului, oficiat de domnul Mircea-Titus Dobre, Ministrul Turismului, domnul Alin Burcea, preşedinte al Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism (ANAT), domnul Mohammad Murad, preşedinte al
Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR), domnul Nicu Rădulescu, preşedinte al Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear din România (OPTBR), domnul Gabriel Zamfir, preşedinte executiv al Asociaţiei Naţionale de Turism Rural, Ecologic şi Cultural
(ANTREC), și domnul Mihai Daraban, preşedinte al Camerei de Comerţ şi Industrie a României.

Ora 11.45 – Turul oficial al târgului.

Târgul de Turism al României 2017 este organizat şi găzduit de Romexpo, în parteneriat cu Camerele de Comerţ şi Industrie din România, Asociaţia Naţională a Agenţiilor de Turism din România (ANAT) – partener strategic, Organizaţia Patronală a Turismului Balnear din România (OPTBR), Federaţia Patronatelor din Turismul Românesc (FPTR) şi Asociaţia Naţională de Turism Rural, Ecologic şi Cultural (ANTREC).

Program de vizitare:

16-18 februarie 2017 (joi – sâmbătă): între 10.00 – 18.00
19 februarie 2017 (duminică): 10.00 – 16.00

Loc de desfășurare:
Târgul de Turism al României: Pavilioanele C1-C5
Târgul de produse tradiționale: Aleea Negustorilor

Accesul vizitatorilor – bilet de intrare 10 lei

 

 

Citiți și despre: