Târgul Naţional Imobiliar: Care sunt cele mai căutate locuinţe, în prezent?

22.11.2016

Piața imobiliară din ţara noastră își continuă dinamica de la începutul anului 2016, fiind la mare căutare locuințele cu două și respectiv trei camere. În plus, numărul autorizațiilor de construcții eliberate pentru clădiri rezidențiale este în creștere, iar concurența pe acest segment imobiliar este din ce în ce mai mare.

„Comparativ cu toamna anului 2015, în 2016 am înregistrat o creștere a vânzărilor, iar cele mai multe cereri vin pentru apartamentele de două și trei camere. Nivelul vânzărilor de până acum este satisfăcător pentru noi, în condițiile în care jumătate din ansamblu ISG Residence II este vândut”, declară Lidia Baboi, Sales Manager al Imobiliare Solutions Group.

În septembrie 2016, au fost eliberate 4.061 autorizaţii de construire pentru clădiri rezidenţiale, în creştere cu 2,3% faţă de luna august 2016 şi cu 15,9% faţă de luna septembrie 2015, conform datelor INS.

Aşadar, concurența în creștere dintre dezvoltatorii de locuințe nu reușește să coboare prețul pe metru pătrat, deoarece în România oferta de locuințe noi este în continuare mai mică decât cererea.

În acest context, de două ori pe an, primăvara și toamna, în cadrul evenimentului reprezentativ al pieței imobiliare din România: Târgul Național Imobiliar TNI, vizitatorii au ocazia de a profita de ofertele speciale concepute de companiile prezente în cadrul expoziției.

La cea mai recentă ediție a târgului, de la finalul lunii septembrie, clienții au beneficiat de reduceri chiar și de 5.000 de euro la apartamentele contractate pe durata TNI, vouchere de mobilier, locuri de parcare oferite gratuit și chiar câte o mașina cadou pentru rezervarea unei locuințe dintr-un anumit ansamblu din centrul Capitalei.

În plus, conform indicelui Imobiliare.ro, prețul apartamentelor noi de două camere în luna octombrie 2016 a crescut cu 4% față de aceeași perioadă a anului precedent, atingând nivelul de 1.185 EURO/mp, iar prețul apartamentelor noi cu trei camere a înregistrat o creștere de 3.5%, situându-se la nivelul de 1.267 EURO/mp.

Evenimentele imobiliare ale anului viitor vor avea loc în perioadele 19-21 mai și respectiv 29 septembrie- 1 octombrie 2017, la Palatul Parlamentului- Sala UNIREA, iar spațiul expozițional este deja ocupat în proporție de peste 20%.

 

 

Citiți și despre: