TARUS Media: Forumul Medicilor de Familie are loc pe 13 mai

17.03.2016

Pe data de 13 mai va avea loc Forumul Medicilor de Familie, organizat de TARUS Media. În cadrul evenimentului vor fi dezbătute cele mai mari probleme de sănătate publică: alimentaţia şi bolile cardiovasculare. Obiectivul conferinţei este de a creşte gradul de informare generală asupra prevenţiei şitratamentelor utilizate, dar şi de a oferi un sprijin autorităţilor în găsirea de soluţii pentruîmbunătăţirea accesului pacienţilor la tratament.

„În lume există peste un miliard de persoane adulte supraponderale, mai multe decât cele 800 de milioane de persoane ce suferă de malnutriţie, se arată într-un raport al OMS. Hrana prea bogată în zaharuri şi grăsimi nocive şi activitatea fizică redusă sunt principalele cauze ale obezităţii, care la rândul ei este principala cauză a unor maladii cronice precum diabetul de tip 2, bolile cardiovasculare, hipertensiunea arterială, accidentele vasculare cerebrale şi unele forme de cancer”, au explicat organizatorii evenimentului.

Conform acestora, în România, aproximativ 30% din populaţie suferă de obezitate, 20% este supraponderală, iar numărul copiilor supraponderali este cu 18% mai mare decât în urmă cu 10 ani.

În deschiderea evenimentului vor vorbi dr. Vasile Ciurchea, preşedintele CNAS, conf. dr. Diana Păun, consilier de stat al DSP al Preşedenţiei României, conf. dr. Florin Buicu, preşedinte al Comisiei pentru Sănătate şi Familie din Camera Deputaţilor, cât şi reprezentanţi ai Societăţii Naţionale de Medicină de Familie.

De asemenea, profesori renumiţi la nivel naţional, specialişti cu vastă experienţă vor aduce în atenţia auditoriului noutăţi despre progresele înregistrate în managementul bolilor. Printre aceştia se numără prof. dr. Irinel Popescu, prof. dr. Mircea Cinteză, prof. dr. Cătălina Poiană, prof. dr. Nicolae Hâncu, prof. dr. Dan Olteanu.

Cei care doresc să participe la această conferinţă pot suna pentru informaţii suplimentare la numărul de telefon: +40 758 046 947, scrie un email pe adresa: cristina.draghescu@tărus.eu sau accesa pagină de internet tarusmedia.ro, secţiunea evenimente 2016.

 

 

Citiți și despre: