Tax & Finance Forum are loc pe 11-12 noiembrie, la Bucureşti

05.11.2015

În perioada 11-12 noiembrie, BusinessMark cea de a patra ediţie a Tax & Finance Forum, eveniment ce va avea loc la Bucureşti, Hotel Radisson Blu. Conferinţa reprezintă prilej de analiză şi dezbatere a fiscalităţii, reunind reprezentanţi ai Ministerului Finanţelor, ai celor mai mari companii de consultanţă şi experţi financiari, factori de decizie din departamentele financiar-contabile ale celor mai importante companii prezente în România.

În prima zi a forumului se vor dezbate subiecte legate de: legislaţia europeană, modificări, armonizarea legislaţiei româneşti, Noul Cod Fiscal, TVA, impozitul pe profit/venit, Noul Cod de Procedură Fiscală, contribuţii sociale, impozitarea veniturilor obţinute de nerezidenţii din România, legislaţia privind holdingurile, Noul Cod Vamal al Uniunii Europene, optimizarea şi planificarea fiscală, soluţii eficiente de restructurare şi reorganizare a afacerii.

A doua zi va oferi răspunsuri la unele dintre cele mai importante aspecte fiscale în cadrul a cinci seminarii, de jumătate de zi, susţinute de reprezentanţi ai celor mai mari companii de consultanţă.

Printre subiectele dezbătute se numără Noul Cod de Procedură Fiscală, modificări fiscale în zona impozitului pe venit şi a contribuţiilor sociale obligatorii, prevenţie vs tratament: aspecte sancţionate anterior de controalele fiscale şi modificările aduse de noile coduri, schimbarea perspectivelor în fiscalitatea tranzacţiilor intra-grup: BE Prepared to Switch! şi impactul noutăţilor fiscale din perspectiva impozitului pe profit şi a impozitului pe dividende.

Printre specialiştii care vor dezbate subiectele se află:

  • Mihaela Mitroi, Partener PwC România, Coordonator al Departamentului de Consultanţă Fiscală şi Juridică, Vicepreşedinte, CCF
  • Emanuel Băncilă, Executive Director, EY Law
  • Luisiana Dobrinescu, Partener, Dobrinescu Dobrev SCA
  • Mihai Petre, Senior Manager, Customs & Global Trade, Deloitte România
  • Mitel Spătaru, Tax Manager, FINEXPERT
  • Maria Popa, Tax Manager, PKF Finconta
  • Alexandru Aparaschivei, Senior Manager, Taxe indirecte, Deloitte România
  • Adrian Luca, Partener, Transfer Pricing Services
  • Alex Slujitoru, Manager, EY Law
  • Mihai Lupu, Manager, Transfer Pricing Services
  • Anca Amancei, Tax Manager, Dobrinescu Dobrev SCA
  • Lucian Tănase, Manager, EY Law
  • Ioana Şerb, Senior Tax Consultant, FINEXPERT
  • Andrada Pleş, Tax Manager, Dobrinescu Dobrev SCA
  • Adriana Stoian, Tax Director, Transfer Pricing Services
  • Narcisa Chirilă, Tax Consultant, PKF Finconta

Eveniment este organizat cu sprijinul Camerei Consultanţilor Fiscali din România.

Pentru detalii şi înscrieri, accesaţi www.business-mark.ro sau contactaţi organizatorii la numerele de telefon (+40 ) 021 313 98 19 sau pe adresele de e-mail mihaela.ciobanu@business-mark.ro , office@business-mark.ro.

 

 

 

Citiți și despre: