Tehnologia poate creşte productivitatea în minerit

01.09.2016

Potenţialul unei descoperiri care să schimbe modul în care se face mineritul în societatea modernă va veni din domeniul digital. Nimeni nu se mai îndoieşte de faptul că sectorul mineritului, la nivel mondial, se confruntă cu o problemă extrem de mare legată de rentabilitate şi productivitate.

Astfel, scăderea preţurilor materiilor prime, care aduce presiuni majore pe fluxul de numerar al companiilor, precum şi ajungerea la maturitate a multor mine, care face extracţia mai dificilă şi costisitoare, sunt principalele două probleme cu care companiile din acest domeniu se confruntă în prezent. În plus, analizele efectuate de firmele de cercetare arată că productivitatea companiilor de extracţie minieră s-a redus cu aproximativ 35%, per total, în ultimul deceniu.

Prin urmare, specialiştii în domeniul minier sunt de părere că, în acest context, este mai mult decât necesară o regândire a modului în care sunt construite şi dezvoltate afacerile din acest sector.  În plus, în ciuda revoluţiei tehnologice din industrie, din păcate mineritul nu a cunoscut nici o schimbare remarcabilă în ultimii zece ani, consideră analiştii în minerit din cadrul firmei Mckinsey.

Potenţialul unei descoperiri care să schimbe complet modul în care se face mineritul în societatea modernă ar trebuie să vină din domeniul digital, iar acest lucru ar putea transforma complet cele mai importate aspecte ce ţin de minerit.

Scăderea productivităţii

Astfel, aşa cum precizam, productivitatea minieră, la nivel mondial, s-a redus cu 3,5% anual, în ultimii 10 ani. Această tendinţă este evidentă atât la produsele miniere de bază, cât şi în cele mai multe zone geografice miniere.

În timp ce există o dezbatere aprinsă şi multe păreri diferite privind cauza declinului, toţi specialiştii din domeniu sunt de acord că nu se mai poate continua cu o astfel de performanţă. În plus, pe măsură ce perspectivele s-au deteriorat, cele mai multe companii miniere au renunţat la planurile lor de extindere şi au început să se concentreze şi pe alte direcţii.

Industria minieră trebuie să se inspire din modul în care companiile petroliere, a gazelor naturale şi chiar din industria oţelului şi-au îmbunătăţit performanţa.

Însă, există în continuare un potenţial ridicat neexploatat şi multe căi de îmbunătăţire a performanţei. Prin urmare, analiştii spun că ar trebui ca industria minieră să se uite mai atent la modul în care companiile petroliere, a gazelor naturale şi chiar din industria oţelului şi-au îmbunătăţit performanţa.

În mod evident, există o diferenţă majoră între industria mineritului şi cea din domeniile menţionate mai sus. Există multă incertitudine privind natura resurselor, privind operaţiunile de explorare, iar mediul este unul extrem şi îndepărtat.

Însă, aceasta este şi ideea: este nevoie mai mult decât în orice alt domeniu de planificare şi coordonare, iar pentru acest lucru trebuie folosite tehnologii inteligente.

Aşadar, industria minieră se află într-un punct de inflexiuni, în care tehnologia digitală are potenţialul de a debloca gestionarea domeniului şi creşterea productivităţii.

Datele şi conectivitatea lor

Şi în acest domeniu, la fel cum s-a întâmplat în multe alte sectoare, înglobarea unui număr mare de senzori care să ofere date exacte şi care să permită comunicare între utilaje este un lucru extrem de accesibil. Reţelele inteligente pot raporta consumul de energie, iar senzorii pot transmite la distanţă semnale de avertizare. De exemplu, senzorii montaţi în mine transmit în fiecare zi mai multe date decât s-au transmis în întreg anul 2013. Însă aceste date trebuie analizate, astfel încât să se producă o imagine precisă şi consecventă a fiecărei mine, precum și a fiecărei zone din mine.

Totodată, progresele făcute în segmentul de analiză a datelor, plecând de la tehnicile statistice, până la integrarea informaţiilor ar trebuie să ofere analize vaste privind perspectiva probabilităţii unor evenimente legate de activităţile miniere complexe.

Mai departe, aceste date nu trebuie doar generate şi analizate informatic, ele trebuie să ajungă şi la consumatori, adică la companiile miniere care să poată lua decizii privind activitatea lor minieră.

Un aspect extrem de important care s-a vehiculat în ultima perioadă este legat de îmbrăcămintea minerilor. Aceasta are încorporată o serie de senzori care transmit în afara minei informaţii cu privire la condiţiile periculoase de muncă şi la starea de sănătate a minerilor, sistem ce îmbunătațește considerabil siguranţa în mine.

O înţelegere mai avansată a resurselor

O întrebare importantă în acest domeniu este legată de posibilitatea efectuării unei scanări exacte a resurselor existente în subsol, însă tot tehnologia este cea care poate oferi mai multe informații și în acest sens.

Toţi managerii din domeniu se întreabă: Cum ar fi arătat mineritul dacă am şti cu exactitate ce se ascunde sub pământ?

Companiile din domeniu pot obţine informaţii preţioase despre minereurile existente prelevând probe obţinute din foraj şi introducând datele într-un sistem online de analiză a modelelor geologice. Aşadar, deşi este la început, acest sistem de integrare a informaţiilor geologice din întreaga lume poate reprezenta „o sursă universală de adevăr” şi duce la optimizarea metodelor de foraj. Mai departe, datele obţinute privind ceea ce se află în pământ influenţează în mod precis strategia de explorare şi planurile de executare.

Monitorizarea în timp real

Companiile din domeniu ar trebuie să se axeze mai multe pe monitorizarea în timp real şi mai puţin pe realizarea de planuri de acţiuni. Unul dintre cele mai importante beneficii aduse de această monitorizare este reprezentată de cunoaşterea în amănunt a tot ceea ce ţine de exploatarea minieră. În baza acestei monitorizări ar trebui să se ia deciziile, nu pe baza strategiilor şi planurilor făcute la începutul exploatării.

Deciziile pe termen scurt vor putea fi luate mai uşor dacă activitatea minieră este monitorizată în timp real

În plus, această monitorizare în timp real va da un sens total nou al managementului şi performanţei şi va duce la o mai bună gestionare a tot ce este nepredictibil.

Monitorizarea poate fi utilă şi pentru a îmbunătăţi siguranţa prin detectarea abaterilor de la informaţiile estimate iniţial, precum şi pentru a reduce costurile de operare, menţinând un grad mai ridicat de utilizare a tuturor resurselor.

Luate împreună, aceste tehnologii permit o schimbare fundamentală în modul în care funcționează explorarea minieră. Din momentul în care toate aceste resurse digitale vor putea fi integrate pe o platformă digitală, vor apărea şi beneficiile pentru sectorul minier. Aşadar, cu cât mai multe date vor deveni disponibile, cu atât se vor putea crea o serie de algoritmi de decizie mai eficienţi, fapt care va avea drept efect creşterea performanţei şi a productivităţii.

 

 

Citiți și despre:

  • Viitorul mineritului este în spațiuViitorul mineritului este în spațiu Specialiștii cercetează cosmosul pentru a descoperi resurse valoroase. Nu este o noutate faptul că resursele naturale ale planetei sunt spre sfârșit, dar acest lucru nu este decât o nouă provocare pentru […]
  • Piaţa românească de fuziuni şi achiziţii – 580 milioane dolari, în primul semestruPiaţa românească de fuziuni şi achiziţii – 580 milioane dolari, în primul semestru În prima jumătate a acestui an, piaţa românească de fuziuni şi achiziţii a înregistrat o scădere de 24%, la 580 milioane dolari, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut,  conform barometrului EY - […]
  • Un an plin de provocări pentru sectorul minierUn an plin de provocări pentru sectorul minier Cea mai veche mină de cărbune, deschisă la Petrila în 1859, s-a închis. Anul 2015 a fost unul plin de provocări pentru sectorul minier şi, în particular, unul extrem de dificil pentru companiile din […]
  • Prețul exploatării diamantelorPrețul exploatării diamantelor Cele mai mari mine de diamante şi aur se regăsesc în ţările Africii Centrale şi de Sus. Bijuteriile sunt apreciate de toate femeile, mai ales dacă este vorba despre diamante sau dacă acestea sunt […]
  • Ce mine de cărbune mai funcţionează în România?Ce mine de cărbune mai funcţionează în România? Multe dintre exploataţiile de cărbune urmează să fie închise anul acesta şi în 2018. La ora actuală, în România, nicio mină nu mai este profitabilă şi, dacă înainte de 1989 în sectorul minier munceau în jur […]