The Catwalk Stage – noua secțiune din cadrul TeCOMM 2017

17.08.2017

La nivel global, industria de fashion înregistrează o creştere anuală de 5,5%, fiind estimată la 2,4 trilioane de dolari, conform unui studiu realizat McKinsey Global Fashion Index în 2016. Hainele și accesoriile se află în top 3 cele mai cumpărate produse, alături de electronice sau cărți, potrivit unui alt raport realizat de PwC.

În ţara noastră, trendul ascendent al industriei de fashion este resimțit de retailerii online precum Fashion Days care au înregistrat în prima jumătate a anului, peste 1,7 milioane de produse, în valoare de 250 de milioane de lei.

În acest context, proprietarii de magazine care activează în industria de fashion online vor dezbate în cadrul evenimentului The Catwalk Stage – noua secțiune din cadrul TeCOMM – din 24 octombrie care sunt strategiile de creștere a magazinelor online, dar și soluțiile necesare pentru creșterea brandurilor din domeniul fashion.

The Catwalk Stage din cadrul TeCOMM eCommerce Conference&Expo include sesiuni de prezentări și dezbateri cu speakeri de la cele mai cunoscute branduri din domeniul online fashion&beauty.

„TeCOMM „îmbracă” o nouă secțiune dedicată proprietarilor de magazine online de profil, iar printre speakerii prezenți în cadrul secțiunii se numără Carlo Terreni (General Director @ Netcomm Suisse), Dan Vidrașcu (CEO, Elefant.ro) sau Bogdan Zavera (Marketing Manager @ Zoot.ro)”, au anunţat organizatorii evenimentului.

În cadrul sesiunilor de dezbateri, aceștia vor aborda cele mai arzătoare probleme cu care profesioniștii din domeniu se confruntă și vor veni cu soluții patentate chiar de ei.

Aşadar, Dan Vidrașcu, co-fondatorul elefant.ro, al doilea jucător din eCommerce cu peste 1 milion de clienți, va vorbi în cadrul evenimentului despre modalitățile de extindere a magazinelor online din industria fashion.

De asemenea, retailerul ceh Zoot.ro, lansat în noiembrie 2015 în ţara noastră, a început direct promovarea pe piața românească cu 250 branduri și două Cabine de Fericire, urmând ca la ora actuală să numere peste 300 branduri și opt cabine. Despre modelul cabinelor de fericire și rezultatele strategiei de a atrage clienții din online în offline va vorbi la TeComm 2017 Bogdan Zavera, Marketing Manager la Zoot Romania.

 

 

Citiți și despre: