„The Dreaming”, cea mai mare expoziție de artă aborigenă contemporană

24.10.2015

În perioada 15 octombrie și 6 noiembrie, SkyTower și Asociația non-profit Seeds organizează „The Dreaming” – cea mai mare expoziție de artă aborigenă contemporană din România. Expoziția va avea loc la SkyTower, la 120 de metri deasupra Bucureștiului, la etajul 34 al celei mai înalte clădiri din ţara noastră.

Programul de vizitare este de la ora 11:00 la 19:30 de luni până vineri și de la 10:00 la 20:00 sâmbătă și duminică.

„The Dreaming” reprezintă o călătorie unică în arta aborigenă și o reîntoarcere la esență prin intermediul celor 240 de picturi și obiecte de artă create de zeci de artiști aborigeni australieni în comunități și cooperative de producție artistice.

„The Dreaming oferă o experiență unică, marcantă, fiind un exemplu elocvent de renaștere și transformare prin artă a unei culturi tradiționale în dialog cu modernitatea. Inițiativa noastră de a ne alătura ca partener și de a găzdui această expoziție a venit atât din dorința de a încuraja păstrarea tradițiilor românești, cât și din viziunea SkyTower de a contribui la dezvoltarea culturală a comunității pe care o creăm” a declarat Ruxandra Grinzeanu, Director Executiv SkyTower Building.

Asociația Seeds își propune ca din fondurile strânse în cadrul acestei expoziții și din alte donații să înființeze în anii următori câteva cooperative de artă tradițională românească în comunități izolate și defavorizate.

„Succesul și recunoașterea artei ancestrale a aborigenilor din Australia nu ar fi fost posibile fără descoperirea modelului cooperativelor de producție artistică, în cadrul cărora membrii grupurilor aborigene au reînvățat să trăiască și să își exprime credințele străvechi prin arta modernă. Prin activitatea noastră, urmărim să dezvoltăm acest model de succes și în România, pentru a revigora și aduce în modernitate filonul artistic tradițional, prin crearea de obiecte autentice, utile și vandabile.” a declarat Dan Cristea, Președintele Asociației Seeds.

Preţul biletelor de intrare este de 20 lei, respectiv 10 lei pentru copii, studenți sau pensionari, şi pot fi achiziționate la intrarea în expoziție și în rețelele bilete.ro și Eventim.

 

 

Citiți și despre: