Ţi-a întârziat zborul? Condițiile în care compania aeriană trebuie să ofere despăgubiri

03.04.2017

Ţi-a întârziat avionul? Cel mai probabil compania europeană trebuie să îți ofere despăgubiri. Nu există, probabil, români care să fi zburat cu avionul şi să nu se fi lovit de problema întârzierii curselor. Puţină lume ştie că pasagerii au drepturi clare stabilite prin legislaţia europeană şi că pot obţine despăgubiri dacă operatorii aerieni nu îşi respectă angajamentele față de ei. Plecând de la acest context, a fost lansată o platformă online prin intermediul căreia pasagerii își pot revendica drepturile, fără să depună prea mare efort.

”În vacanţă sau în interes de afaceri, tot mai mulţi români aleg să călătorească cu avionul. De exemplu, de la Bucureşti la Iaşi a ajuns mai avantajos să mergi cu avionul decât să înduri drumul lung şi aventurile din traficul rutier extrem de aglomerat”, conform platformei Pasagercudrepturi.ro.

De pe Internet sau de la agenţii, românii au învăţat când este cel mai bun moment să-şi cumpere biletele de avion, cum să caute tarife şi orare de zbor mai avantajoase sau ce pot lua cu ei în bagaj. Informaţia pe care puţini o au este că, din momentul în care au cumpărat biletele, au devenit parte a unui contract cu drepturi foarte clare pe care companiile aeriene trebuie să le respecte, reguli stabilite prin legislaţia europeană.

Potrivit experţilor de la Pasagercudrepturi.ro, există situații foarte clare în care companiile aeriene sunt vinovate de cazuri precum întârzieri, anulări sau refuzuri de îmbarcare a pasagerilor, fapte ce conduc la multe ore pierdute în aeroporturi, la decalarea planurilor de vacanţă sau ratarea unor evenimente importante din viața personală sau profesională.

Așadar, dacă vă aflaţi într-o astfel de situaţie, specialiştii vor determina rapid dacă evenimentele neplăcute au fost cauzate de compania aeriană. După aceea, în conformitate cu norme precise din legislația europeană (Directiva 261/2004), ei vor asigura întreg procesul de asistență juridică pentru despăgubiri ce pot ajunge până la 600 de euro de persoană, în funcție de caz.

“La nivel internaţional, în 2014, peste 8 milioane de pasageri au avut dreptul să ceară despăgubiri companiilor aeriene. Dintre aceştia, doar 2% şi-au revendicat acest drept. Este bine de ştiut că timpul nu este pierdut deoarece procesul de despăgubire este retroactiv şi orice situaţie de acest tip petrecută în ultimii 3 ani are potenţial de despăgubire din partea companiilor aeriene”, a declarat Mariana Pavel, specialist comunicare.

Drepturile pasagerilor, conform Regulamentului European, se aplică pentru toate biletele, cu condiţia ca zborul să fi fost operat de o companie aeriană autorizată la nivel european şi să fi avut plecarea sau sosirea într-un stat membru al Uniunii Europene.

În Europa, peste 100.000 de pasageri depun plângeri în fiecare an pentru despăgubiri din partea companiilor aeriene.

„Din păcate, procedura care trebuie urmată de pasager este una deosebit de rigidă. Aici intervin experţii noştri care au experienţă în asistență juridică specifică aviației și turismului şi sunt familiarizați cu procedurile stufoase din domeniu. Ei vor ține legătura cu compania aeriană, vor informa fiecare pasager despre statusul de rezolvare al litigiului și vor îndeplini astfel toată logistica de comunicare și de înfățișări până la obținerea efectivă a despăgubirii. Serviciile sunt oferite în schimbul unui procent din despăgubire, reţinut doar atunci când cazul este soluţionat favorabil”, a mai spus Mariana Pavel.

 

 

 

Citiți și despre: