TIB 2015 aduce, în premieră, o zonă dedicată produselor de construcţii fabricate în România

13.10.2015

În acest an, s-a înregistrat o creştere uşoară a domeniului construcţiei şi, în acest trafic, există şi o tendinţă de relansare pentru industria produselor pentru construcţii. Prin urmare, producătorii au considerat că este bine să se pregătească pentru noul sezon 2016 şi au răspuns invitației Romexpo de a participa la “Fabricat în România – Împreună pentru Afacerea Ta”, eveniment care este inclus în cadrul TIB 2015 – Târg Tehnic Internațional.

Standul dedicat construcțiilor este coordonat de Asociaţia Producătorilor de Materiale pentru Construcţii din România şi are o suprafață de 250 mp. Aici se vor regăsi noutăți din domeniu ale unor producători, lideri de piață: ARCON, CELCO, FABRYO ATLAS PAINTS, MEGA DOOR, SUPRATHERM, dar și ale unor IMM-uri reprezentative din domeniu.

„Revenirea în târg după 15 ani a conceptului “Fabricat în România” este, după mine, cel mai mare câștig al acestei ediții. Noi, producătorii, nu putem decât saluta inițiativa Romexpo și a Camerei de Comerț a României de a sublinia prin acest eveniment, că, în ciuda unor vicisitudini istorice, aceea “grămadă de fiare vechi“ este principalul contributor la PIB-ul României. Ne bucură că și ramura noastră industrială, a produselor pentru construcții, greu încercată de criza economică, cu o scădere de 40% față de 2008, are putere să participe la un asemenea eveniment și își așteaptă vizitatorii cu noutăți, în concordanță cu cerințele zilelor noastre, cum ar fi produsele special concepute pentru case cu un consum mic de energie sau sistemele de instalații și canalizare ce pot fi introduse fără clasicele șanțuri”, a afirmat președintele APMCR, Claudiu Georgescu.

TIB 2015 se va desfășura în perioada 14 – 17 octombrie la Romexpo București şi va avea în componența lui zone dedicate: Translogistica 2015, Inventika, Expoenergie, Salonul Cercetării.

 

 

Citiți și despre:

  • Evenimentul România Durabilă – AgriBusiness are loc pe 7 noiembrieEvenimentul România Durabilă – AgriBusiness are loc pe 7 noiembrie Marţi 7 noiembrie, începând cu ora 8.30, are loc evenimentul România Durabilă - AgriBusiness "Contribuţia agriculturii la viitorul model economic românesc", în cadrul Academiei de Studii Economice - Aula […]
  • Fabryo-Atlas Paints construieşte o nouă fabricăFabryo-Atlas Paints construieşte o nouă fabrică Producătorul de vopsele și lacuri decorativ, Fabryo-Atlas Paints, a anunţat că, în primele cinci luni ale acestui an, volumele de mortare vândute sub marca APLA au crescut cu 190%, în aceste condiţii compania […]
  • CELCO, lider de piață pe segmentul BCACELCO, lider de piață pe segmentul BCA Compania investește peste 3 milioane de euro pentru eficientizarea activităţilor de producţie. CELCO, o companie cu capital 100% românesc, susţine produsele fabricate în România, acestea fiind din ce în ce […]
  • CISEROM, un brand românesc cu renume internaţionalCISEROM, un brand românesc cu renume internaţional Românii încep să se îndrepte spre branduri autohtone, datorită încrederii oferite de calitatea acestora.Cunoscutul brand Ciserom îşi începe povestea în anii '20, perioadă în care în oraşu Sebeş se dezvolta […]
  • Construcţiile de locuinţe, în creştere în primul trimestruConstrucţiile de locuinţe, în creştere în primul trimestru În primul trimestru al anului, construcţiile de locuinţe au crescut cu 11,6%, conform datelor Institutului Naţional de Statistică (INS). În perioada analizată au fost date în folosinţă 9232 locuinţe, în […]