TotalSoft are o nouă identitate de brand

18.10.2017

TotalSoft, parte a companiei Logo Software (Logo), are o nouă identitate vizuală. Prin urmare, începând de marţi, compania și produsele Charisma se aliniază la identitatea de brand a Logo. Noua identitate accentuează valorile locale – folosind culorile drapelului românesc (sigla TotalSoft) – și incorporează totodată strategia de dezvoltare la nivel global a Logo.

Plecând de la obiectivele de creștere pe plan local și internațional ale produselor Charisma, identitatea vizuală a acestora a fost adaptată pentru a se alinia la viziunea existentă a celorlalte produse de succes ale Logo.

TotalSoft este unul dintre cei mai importanți furnizori regionali de sisteme informatice de business (ERP, HCM, CRM, DM și BI) din Europa Centrală. În plus, Charisma Leasing este una dintre primele 10 soluții software de leasing la nivel mondial. Compania își propune să își mențină conducerea pe piața românească prin intermediul soluțiilor software de business Charisma, extinzându-se în același timp pe noi piețe europene și internaționale.

TotalSoft deţine o echipă de 470 de specialiști și proiecte în 46 de țări, pe 4 continente.

Compania face parte din Logo Software (Logo), cel mai mare furnizor de software independent din Turcia. Având o experiență de peste 30 de ani, Logo este una dintre companiile de software cu cea mai rapidă dezvoltare, oferind soluții și servicii inovatoare prin intermediul a peste 800 de parteneri. Compania este prezentă pe 45 de piețe internaționale și deservește peste 85.000 de clienți în Europa, Orientul Mijlociu, Africa și Asia.

 

 

 

Citiți și despre: