Traficul aerian din Bucureşti, în creştere

20.10.2015

Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti a înregistrat, în perioada ianuarie-septembrie, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti şi Aeroportul Internaţional Bucureşti-Băneasa Aurel Vlaicu, un trafic aerian de 7.037.624 pasageri și 81.776 mișcări de aeronave (aterizări și decolări). Din acest total, pe Aeroportul Henri Coandă s-au înregistrat 7.033.901 pasageri şi 73.184 mişcări de aeronave.

Numărul pasagerilor care au tranzitat aeroporturile Bucureştiului în perioada analizată a înregistrat o creştere semnificativă, de 11,43%, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, confirmându-se astfel premisele atingerii pragului de 9 milioane de pasageri în întreg anul 2015.

„Evoluţia numărului de pasageri pe cele două aeroporturi ale Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti devansează tendinţa generală înregistrată la nivel european. Pe aeroporturile Capitalei s-a înregistrat, de asemenea, şi o creştere a numărului de mişcări de aeronave, depăşind şi la acest capitol trendul european. Astfel, în primele nouă luni ale anului 2015, numărul mişcărilor de aeronave pe aeroporturile din Bucureşti a crescut cu 6% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut”, a anunţat Compania Naţională Aeroporturi Bucureşti.

Anul trecut, cele două aeroporturi ale Capitalei au fost tranzitate de 8.321.858 de pasageri, numărul de mişcări aeronave (aterizări şi decolări) ridicându-se la 102.048.

În prezent, pe Aeroportul Internaţional Henri Coandă Bucureşti operează în prezent 31 de companii aeriene, care transportă pasageri către 70 de destinaţii.

 

 

Citiți și despre: