TransferGo a primit licență de operare a banilor electronici

23.07.2018

TransferGo a anunţat că a primit licenţă de operare a bancilor electronici – e-money de la Banca Lituaniei. Noua licență facilitează simplificarea și accelerarea transferurilor internaționale de bani, precum și transferul în timp real al banilor.

Odată cu accesarea facilităților oferite de parteneriatul cu Banca Lituaniei, compania vizează noi căi de extindere a operațiunilor, cu accent pe dezvoltarea de servicii inovatoare. Licența oferă permisiunea de a utiliza bani electronici în Uniunea Europeană și oferă companiei un set mai larg de opțiuni operaționale, cum ar fi posibilitatea de stocare a banilor clienților în depozite.

“Obținerea licenței de monedă electronică deschide un nou capitol în dezvoltarea business-ului nostru și suntem încrezători că această colaborare ne va ajuta să accesăm noi căi de dezvoltare. Noua licență ne apropie și mai mult de obiectivul nostru principal, și anume acela de a facilita transferuri de bani cât mai rapide între clienți, dar și de a crea produse financiare competitive, aliniate la nevoile consumatorilor”, a declarat Daumantas Dvilinskas, CEO al TransferGo.

Procesul de accesare a licenței a fost unul dintre cele mai importante obiective urmărite de companie în acest an și se înscrie în strategia TransferGo de a investi în consolidarea afacerilor sale.

Având operațiuni în peste 47 de țări din întreaga lume și peste 1 miliard de euro transferați prin intermediul serviciilor proprii, TransferGo s-a clasat drept unul dintre cei mai importanți jucători din Fintech-ul european precum și în segmentul de transferuri de bani online. Compania, de-a lungul timpului, a atras investiții de 17,8 milioane de euro cu scopul de a susține extinderea operațiunilor și diversificarea portofoliului de produse financiare.

 

 

 

Citiți și despre: