Transportatorii anunţă un protest de amploare din cauza majorării tarifelor RCA

13.11.2015

A început mobilizarea generală împotriva tarifelor RCA. Acesta este anunţul făcut de Federaţia Operatorilor Români de Transport, care anunţă că transportatorii se pregătesc un un protest de mare amploare la nivel naţional împotriva creşterii exagerate a tarifelor pentru poliţele de asigurare, lipsei de infrastructură şi împotriva supraacizei carburanţilor.

„În maximum două săptămâni va fi organizată o manifestaţie la care sunt aşteptaţi să participe transportatori de mărfuri şi pasageri din toate zonele ţării. La ultimele proteste organizate de FORT, centură Capitalei a fost blocată pentru mai multe zile, circulaţia desfăşurându-se cu mare dificultate”, au afirmat reprezentanţii Federaţiei Operatorilor Români de Transport

FORT a lansat apelul pentru mobilizare la nivel naţional şi speră să coaguleze toate forţele din rândul transportatorilor români într-o mişcare de protest de mare amploare.

Ieri, Mişu Negriţoiu, preşedinte Autorităţii de Supraveghere Financiară, a afirmat că din 2016, tarifele pentru transportatori vor intra în normalitate şi că aceştia nu mai pot cumpăra asigurări RCA la preţurile pe care le practica Astra înainte de a intra în faliment.

 

 

Citiți și despre:

  • ASF modifică Norma RCAASF modifică Norma RCA Consiliul Autorității de Supraveghere Financiară (ASF) a hotărât ieri modificarea Normei RCA nr. 23/2014 prin abrogarea prevederilor articolului 21, alineatul 1, care stipulează obligația asigurătorilor de a […]
  • Transportatorii organizează un protest pe 10 decembrieTransportatorii organizează un protest pe 10 decembrie Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) organizează în data de 10 decembrie, între orele 10:00 – 14:00 un miting de protest în fața Guvernului, urmat de un marș în fața […]
  • UNTRR atrage atenţia: Piaţa RCA este în pragul colapsuluiUNTRR atrage atenţia: Piaţa RCA este în pragul colapsului Uniunea Națională a Transportatorilor Rutieri din România (UNTRR) atrage atenţia că piața asigurărilor RCA este în pragul colapsului şi, probabil, încă trei firme de asigurări ar trebui să primească "cartonaș […]
  • Protocol de colaborare între ASF şi ARAProtocol de colaborare între ASF şi ARA Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) și Asociația Română de Actuariat (ARA) au semnat un protocol care reglementează colaborarea între cele două entități în ceea ce priveşte schimbul de informaţii în […]
  • Controale la patru firme de asigurări. Anunţul a fost făcut de ASFControale la patru firme de asigurări. Anunţul a fost făcut de ASF Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunţat că demarează o serie de controale la patru societăţi de asigurări: Asirom, Generali, Groupama şi Uniqa. Motivul? Aceste companii nu oferă cotaţii pentru […]