Trei elemente de care orice antreprenor trebuie să ţină cont pentru a avea succes

07.03.2017

Fiecare antreprenor sau proprietar de IMM are un mesaj frumos de comunicat lumii şi fiecare poate aduce plus valoare cu afacerea lui. Din păcate, însă, mulţi eșuează sau rămân blocaţi în acelaşi punct pentru multă vreme, întrucât pentru a obţine peformanța şi succesul este, de fapt, mult mai greu decât pare la prima vedere, dacă nu acorzi atenţie acestor trei elemente pe care să te bazezi:

1. O metodă pe care să o urmezi
2. Resurse pe care să le aloci
3. Suport pentru a implementa toate acţiunile necesare dezvoltării afacerii

Georgeta Stoian, fondator şi director ESPORA Evolutiv Business, ajută antreprenorii şi proprietarii companiilor să descopere ce rezultate excepţionale pot obţine în afacerea lor, urmând metoda de mentorat, training şi coaching în şase paşi, ESPORA™ Methodology, metodă însoţită de multiple instrumente de lucru ce pot redresa orice situaţie din dezvoltarea unei afaceri noi sau în derulare şi având suportul unei echipe cu expertiză şi experienţă de peste 20 de ani în domenii cu relevanţă în dezvoltarea unei afaceri.

Nici în cazul acesteia, lucrurile nu au stat atât de bine când şi-a început prima afacere în anul 1996, imediat după terminarea facultăţii, succesul afacerii sale fiind obţinut printr-o dependenţă 100% de prezenţa ei.

Nu aşa îşi imagina atunci antreprenoriatul, prin urmare, a închis afacerea şi s-a angajat într-o companie multinaţională să înţeleagă cum stau lucrurile la nivel global şi cum funcţionează o activitate de succes, pentru a nu mai greşi în următoarea afacere.

Până la urmă, antreprenoriatul este o profesie şi depinde de fiecare pe ce nivel vrea să se situeze: entry- level sau expert-level. Pentru că întotdeauna lucrurile pe care le face sunt însoţite de responsabilitate şi implicare totală, în perioada ce-a urmat, a învăţat şi a căpătat experienţă în diferite domenii care vizează o activitate comercială: vânzări, marketing, dezvoltare organizaţională, satisfacţia clienţilor, training, consultanţă, coaching şi a dobândit şi diferite expertize naţionale şi internaţionale, printre care Business & Executive Coach, certificare obţinută la Center For Executive Coaching, Florida UŞA, o şcoală renumită acreditată de ICF (International Coach Federation), certificare Professional Certified Coach (PCC), Sales Trainer & Coach certificare obţinută în programul Slingshot Sales Academy, Florida USA; Official Guerrilla Marketing Business Adviser; Internaţional Sales Certificare obţinută prin Volkswagen AG Academy, Competenţe antreprenoriale, Train the Trainer şi altele.

Toate aceste experienţe şi expertize multiple sunt valorificate şi folosite acum în a avea capacitatea de a oferi soluţii adaptate fiecărei nevoi ale clienţilor săi, în cadrul programelor ESPORA.

Toate programele dezvoltate, atât pentru mediul antreprenorial cât şi pentru cel corporate urmează principiile ESPORA™ Methodology .

Dacă şi tu eşti în punctul în care vrei să afli dacă eşti pregătit să-ţi dezvolţi afacerea şi să treci la acţiune pentru a descoperi ce rezultate este posibil să obţii în afacerea ta, intră pe www.evolutiv-business.com şi află despre ELITE Business Academy – Academia Oamenilor De Afaceri De Succes, unicul program complet de mentorat, training şi business&executive coaching din România marca ESPORA Evolutiv Business, care-şi deschide porţile pentru o nouă ediţie.

 

 

Citiți și despre: