Turbomecanica, lider național în domeniul aeronautic

01.10.2016

Turbomecanica, unul din principalii furnizori M.Ap.N și S.R.I, aprovizionează companii precum General Electric, Rolls Royce și Leonardo Helicopters la cele mai înalte standarde de excelență și calitate. Uzina Turbomecanica s-a înființat în anul 1975, în urma demarării unui amplu program de dezvoltare a industriei aeronautice în România. Principala sa misiune a fost furnizarea de produse aeronautice la cel mai înalt nivel tehnologic, cu un grad rezonabil de independență. Turbomecanica a beneficiat încă de la început de cele mai bune echipamente de fabricație, dar și de licențe de fabricație și montaj, pentru motoarele VIPER 632-41R/M, TURMO IV C/CA și pentru ansamble mecanice ale elicopterului PUMA. Turbomecanica a devenit un furnizor important și exclusiv de produse noi pentru Ministerul Apărării din România.

Ulterior, împreună cu partenerii iugoslavi și compania Rolls-Royce, a fost realizat un program de dezvoltare a postcombustiei pentru motorul VIPER 633-47. În anul 1980, compania a obținut licența Rolls-Royce pentru fabricarea motorului civil turboreactor cu dublu flux SPEY 512-14 DW, iar în 1985, Guvernul României și cel al fostei Uniuni Sovietice au inițiat un program comun, pentru dezvoltarea și producerea în Turbomecanica a unui motor de 700 CP pentru elicoptere.

În istoria industriei aeronautice românești, TURBOMECANICA ocupă un loc important, fiind principalul furnizor de motoare cu turbină și ansamble mecanice pentru elicoptere și motoare pentru avioane de fabricație românească, prezente în dotarea Ministerului Apărării Naționale și Serviciului Român de Informații.

„După anii 1990, Turbomecanica a devenit societate pe acțiuni și a intrat într-un lung proces de reorganizare și modernizare, menținând un standard de calitate ridicat pentru produsele fabricate/reparate, care să asigure satisfacția clienților tradiționali, dar și atragerea de noi clienți. Compania noastră a fost implicată, împreună cu partenerul nostru tradițional, IAR Brașov, în mai multe programe de modernizare în aviația românească, fiind singurul furnizor de activități de reparație pentru motoare și ansamble mecanice pentru IAR 330 SOCAT, IAR 330 NATO, IAR 330 NAVAL (pentru misiuni  SAR, ASW, ASUW), PUMA SM, pentru Emiratele Arabe Unite și PUMA de configurație VIP”, declară Radu Viehmann, președinte și CEO al Turbomecanica.

În prezent, Turbomecanica este un recunoscut furnizor pe plan internațional, cu  experiență în programele TRENT 700, TRENT 900 și motoare CFM, AW109/AW119, fiind activ angajată pe piața internațională, prin dezvoltarea de programe de cooperare cu companii de prestigiu din domeniul aeronautic.

Un portofoliu variat și de calitate

Activitatea de producție a companiei se împarte în trei categorii de bază: fabricația de piese, ansamble și echipamente de aviație; reparații de motoare TURMO IVC/CA, VIPER 632-41R/M și 633-47 și de ansamble mecanice IAR-330; execuție de procese speciale.

În activitatea de fabricație, Turbomecanica utilizează o gamă variată de materiale – aliaje ușoare, aluminiu, oțeluri slab aliate, oțeluri inoxidabile, oțeluri înalt aliate, aliaje rezistente la temperatură, aliaje de titan și superaliaje – pentru realizarea de piese și ansamble de tipul pinioane, arbori de transmisie, cuplaje, camere de ardere, carcase de turbină, capote de protecție termică, stabilizatoare de flacără și inele cu secțiune rotundă și ovală, carcase și capace pentru cutii de transmisie, coifuri de admisie.

Activitățile de reparații includ, printre altele, demontare motoare și ansamble mecanice, inspecție, triaj, controale nedistructive, montaj final și probe de încercare pe bancuri specifice, Turbomecanica dispunând de capacități pentru testare unice în Europa.

Oferind produse și servicii de înaltă calitate, având o atitudine dinamică și axată pe inovare, Turbomecanica a devenit de-a lungul timpului o opțiune tot mai atrăgătoare pentru clienți.

De asemenea, compania dispune de capabilitate totală pentru procesele de tratament termic, acoperiri de suprafață și sudură – procese de tratament termic al aliajelor și superaliajelor de nichel, titan, aluminiu, oțeluri inoxidabile, toate fiind certificate NADCAP.

„Strategia companiei noastre este concentrată pe dezvoltarea de noi programe, în cooperare cu nume prestigioase din industria aeronautică. Am inclus în portofoliul nostru, pe lângă clienții tradiționali din România – Ministerul Apărării Naționale, Serviciul Roman de Informații, I.A.R Brașov – corporații internaționale de renume, precum General Electric, Rolls-Royce, Leonardo Helicopters, Aviall, Honda Aero, Unison Engine Components”, susține Radu Viehmann.

În plus, politica de mediu a companiei reprezintă baza pentru implementarea Sistemului de Management al Mediului, în vederea menținerii și îmbunătățirii continue a performanțelor de mediu. De altfel, Turbomecanica este certificată ISO 14001.

„Aceasta reflectă angajamentul nostru de a ne conforma cerințelor legale în vigoare și respectul față de comunitatea în care acționăm. Ne-am propus prevenirea poluării, prin utilizarea eficientă a resurselor, dar și prin îmbunătățirea continuă a proceselor și a capacităților de producție”, completează CEO-ul companiei.

Pregătirea actualilor și viitorilor angajați

60% dintre cei 430 de angajați ai Turbomecanica au vechime mai mare de 25 de ani, fiind formați în timpul procesului de asimilare și realizare a produselor. Aceștia reprezintă resursa cea mai importantă a companiei și, totodată, arhiva de experiență la care apelează pentru formarea noilor angajați.

Însă chiar și aceștia beneficiază de o continuă pregătire profesională, fiind reatestați și recertificați, pentru a face față dinamicii cerințelor și reglementărilor specifice domeniului aeronautic sau ale clienților.

Tinerii angajați sunt introduși în programe de calificare la locul de muncă, sau în programe de perfecționare, în meserii specifice companiei, precum: mecanic de aviație, sudor, galvanizator, lăcătuș, operator PM și CNC. Toți sunt îndrumați de maiștri și ingineri cu experiență.

Tinerii ingineri sunt trimiși periodic la cursuri de specializare și târguri de prezentare, pentru a putea fi mereu la curent cu cele mai noi tehnici de operare, pentru a putea să le pună în practică.

„În paralel derulăm cursuri de limba engleză, care vin în ajutorul angajaților, pentru a putea aprofunda și dezvolta cunoașterea acestei limbi, indispensabil necesară în activitatea noastră”, adaugă CEO Turbomecanica.

Turbomecanica desfășoară, împreună cu facultățile de profil mecanic și aeronautic din București și din țară, programe dedicate atât proaspeților absolvenți, cât și studenților și elevilor care încă nu au finalizat studiile. Acestea sunt Intership Turbo – dedicat studenților din ani terminali, absolvenților și masteranzilor – și Turbo School Practice – dedicat studenților și elevilor.

Turbomecanica este un partener vechi al facultăților de profil mecanic și aeronautic din București și din țară. Acestea sprijină compania în demersul de dezvoltare și de management al carierei tinerilor ingineri prin programe specializate și personalizate.

„Participând la evenimente dedicate studenților care doresc să înceapă o carieră în industria aerospațială, ne promovăm imaginea de angajator de top la nivelul instituțiilor de învățământ superior de profil. Anul acesta am participat la conferința și expoziția internațională CNC Technology și la Aeroconsult, organizate de Universitatea Politehnică din București și de EURAVIA”, menționează Radu Veihmann, președinte și CEO Turbomecanica.

Alte evenimente la care a participat Turbomecanica sunt Romanian Aerospace Meetings, BSDA București, ILA Berlin Air Show – Germania, Farnborough International Airshow – Marea Britanie, urmând să participe și la Airtec – Germania.

Această activitate face parte din strategia de marketing a companiei, deoarece în cadrul acestor evenimente, Turbomecanica își promovează capabilitățile și ia contact cu corporații internaționale din domeniu.

Avantajele competitive

„Cu o experiență de peste 40 de ani în domeniul aeronautic, Turbomecanica este permanent pregătită să satisfacă cerințele clienților săi. Orientată pe calitate, fiabilitate și eficiența costurilor, compania noastră a demonstrat, de-a lungul timpului, că este un partener pe termen lung în toate relațiile de afaceri. Pasiunea noastră, loialitatea și înalta calificare a echipei au contribuit la succesul nostru”, susține CEO-ul Turbomecanica.

Unul dintre principalele atuuri care au contribuit la atingerea statutului de lider național în domeniul aeronautic este sistemul de asigurare al calității, Turbomecanica fiind prima companie românească certificată ISO 9002 de organismele acreditate, precum și de Autoritatea Aeronautică Civilă Română (AACR). De asemenea, compania este certificată de partenerii săi General Electric, Leonardo Helicopters și Rolls- Royce.

Turbomecanica ocupă un loc important în lanțul de aprovizionare a marilor designeri și fabricanți din industria aeronautică, pentru că a demonstrat permanent că poate să furnizeze produse de calitate, să utilizeze eficient capacitatea de producție și să se adapteze cu flexibilitate la cerințele clienților.

TURBOMECANICA este membru fondator al Asociației Naționale Aerospațiale pentru Controlul Nedistructiv (RO-NANDTB) – organizație non-profit, care are ca obiectiv principal instruirea personalului NDT (care execută lucrări în domeniul controlului nedistructiv). Astfel, România se aliniază la prevederile standardelor EN4179 și NAS 410, privitoare la calificarea și autorizarea personalului NDT din industria aeronautică.

Planuri de investiții

Anul acesta, Turbomecanica are în plan investiții de aproximativ 1,5 milioane de euro, pentru sporirea capacității de producție, creșterea gradului de siguranță a proceselor de muncă și protecției mediului, precum și modernizarea sistemului integrat de gestiune SAP.

În plus, va continua planul de investiții început în iulie 2015, introducând, alături de programul de reducere a ponderii sudurii manuale tip WIG cu material de aport pentru unul din programele importante de piese din tablă presată și sudată din oțel inoxidabil de grosime 3,2 mm realizat cu ajutorul robotului de sudură WIG adaptativ în 8 axe, și un program de sudură robotizată pe piese din tablă aliaj de nichel cu grosimea de 4,8 mm.

Alte investiții au vizat sporirea capacității zonei de tratamente termice, prin achiziționarea unui cuptor, dar și achiziția unei mașini de hornuit, pentru super finisarea pieselor componente ale agregatelor de combustibil ale motorului TURMO.

În anul 2015, cifra de afaceri a crescut la 69,1 milioane de lei, iar Turbomecanica a revenit pe profit (3,8 milioane de lei). Pentru 2016, compania și-a propus atingerea unui nivel al cifrei de afaceri de 72 de milioane de lei, portofoliul de comenzi asigurând premizele atingerii acestui obiectiv.

 

 

Citiți și despre: