UniCredit a primit 5 premii de excelență din partea Euromoney

11.07.2017

UniCredit a fost câștigătoare la mai multe categorii în prestigioasa competiție a Premiilor de Excelență din acest an, primind recunoașterea Euromoney, publicație financiară de top pe plan mondial, în cadrul unei gale desfășurate la Londra. Astfel, UniCredit a câștigat în total 5 premii, Jean Pierre Mustier, CEO-ul UniCredit, fiind desemnat “Bancherul anului 2017”.

„Vreau să îi felicit pe toți colegii mei și să le mulțumesc, pentru că toți cei din Grup au contribuit la câștigarea acestor premii, iar eu le dedic lor distincția de <<Bancherul anului>>. Sunt recunoscător pentru efortul depus de toate echipele din cadrul UniCredit în ultimele 12 luni. Vom continua să lucrăm neobosiți pentru transformarea Grupului, construind pe modelul nostru de afaceri paneuropean simplu și de succes și pe avantajele noastre competitive puternice, ce vor face din UniCredit banca preferată a clienților oriunde suntem prezenți”, a declarat Jean Pierre Mustier, CEO UniCredit.

Euromoney a declarat că Jean Pierre Mustier merită acest premiu datorită succeselor obținute în numai un an de când se află la conducerea UniCredit, reușind să o transforme dintr-o bancă italiană în dificultate într-o bancă europeană cu un viitor pozitiv.

Motivarea Euromoney pentru celelalte premii câștigate de UniCredit:

Cea mai bună bancă din Italia. “Reușitele din ultimul an depășesc cu mult majorarea de capital și eliminarea expunerilor neperformante. O schimbare fundamentală în cultura organizațională ar trebui să ducă la declanșarea avantajelor latente ale UniCredit și a punctelor sale forte paneuropene”.

Banca cu cele mai bune servicii de tranzacționare în ECE. “UniCredit continuă să se mențină în top în domeniul aflat în plină dezvoltare al serviciilor de tranzacționare din Europa, datorită prezenței sale puternice în piață și a efortului său continuu în direcția conectării țărilor în rețeaua sa din regiune”.

Cea mai buna bancă pe zona de wealth management. “Sunt puține bănci care pot oferi asistență clienților cu dețineri importante aflați într-o mulțime de țări și culturi din zona central și est europeană, dar UniCredit s-a impus ca  administrator al averilor preferat în aproape toate aceste țări”.

Cea mai bună bancă din Croația. „Zagrebcka Banka se află în top în ceea ce privește profitabilitatea, îmbunătățirea calității activelor și a eliminării de credite neperformante în ultimele 12 luni, în acelai timp înregistrând o creștere a creditării pentru întreprinderile mici și mijlocii, precum și a celei imobiliare, consolidându-și astfel poziția de prima bancă a Croației”.

 

 

Citiți și despre: