UniCredit face angajări în România

25.05.2015

Primul-ministru Victor Ponta, împreună cu Ministrul pentru Societatea Informațională, Sorin Grindeanu, au primit astăzi o delegație a Grupului UniCredit, condusă de CEO-ul acestuia, Federico Ghizzoni. Vizita în România a conducerii consorțiului bancar italian este prilejuită de împlinirea a 10 ani de la înființarea Centrului IT al UniCredit și de decizia de dezvoltare a acestuia în perioada următoare, prin sporirea cu 20% a personalului angajat, care în momentul de față este de aproximativ 1.400.

Reprezentanții UniCredit au afirmat disponibilitatea consorțiului bancar italian de a finanța dezvoltarea antreprenoriatului în industria comunicațiilor și IT, dar și despre dezvoltarea învățământului superior în domeniul IT. UniCredit este dispusă să se implice direct în dezvoltarea capacităților universităților românești în domeniul IT după o relație de tipul “cerere-ofertă”, în care sistemul bancar reprezintă clientul, iar învățământul superior, ofertantul.

Conducerea consorțiului italian a apreciat, în context, că prevederile cuprinse în proiectul noului Cod Fiscal fac din România o destinație atrăgătoare pentru marii investitori.
Întâlnirea a prilejuit, de asemenea, o trecere în revistă a perspectivelor financiar-bancare și economice în Zona Euro, precum și în Europa Centrală și de Est.

 

 

Citiți și despre: