UniCredit Leasing Rally Team, prezentă la Campionatului Național de Raliuri

16.07.2017

UniCredit Leasing Rally Team compus din echipajul Adi Teslovan și Cseh Vajk Imre a luat startul în cea de-a cincea etapă a Campionatului Național de Raliuri, Raliul Harghitei – Odorheiu Secuiesc 14-15 iulie. După clasarea pe locul 2 în clasamentul general la ediția din 2016 a Raliului Harghitei așteptările publicului au fost pe măsură, presiunea fiind una ridicată pentru cei doi harghiteni la origine, Teslovan și Cseh.

Echipajul format din Adrian Teslovan și Cseh Vajk Imre a stat la linia de start alături de alte 60 echipaje în cea de-a cincea etapă a sezonului 2017 al Campionatului Național de Raliuri – Raliul Harghitei ediția numărul 25. Aceștia au concura cu un Citroen DS3 R3 MAX , după ce au mai condus VW Golf GTI, Dacia Nova, Renault Clio Williams, Ford Escort Cosworth, Dacia Logan și Citroen DS3 R3.

Mihai Leu, managerul tehnic al UniCredit Leasing Rally Team i-a susținut pe Teslovan și Cseh și a urmărit îndeaproape pregătirile și tactica abordată de-a lungul celor două zile de competiție.

„Raliul Harghitei a căpătat o importanță aparte odată cu trecerea exclusivă pe asfalt a probelor din calendarul celor două zile, precum și cu desfășurarea la jumătatea sezonului competițional. Pentru noi, această etapă se poate dovedi decisivă pentru strategia de final de sezon, de aceea ne dorim să avem cea mai bună prezență de până acum”, a declarat Mihai Leu, campion național la raliu în 2003.

UniCredit Leasing este în prezent cel mai important actor din segmentul de leasing autohton, fiind implicată în diverse proiecte de finanțare – de la autoturisme și autovehicule ușoare și grele până la locomotive, utilaje agricole și echipamente de construcții. Proiectul inițiat de UniCredit Leasing împreună cu Mihai Leu – un campion al motorsportului românesc – completează misiunea UniCredit Leasing, aceea de a face viața oamenilor mai ușoară, prin flexibilitatea și diversitatea serviciilor și soluțiilor oferite.

Mircea Cotigă, CEO UniCredit Leasing susține demersul realizat împreună cu profesioniști ai motorsportului ca Mihai Leu și echipajul Teslovan/Cseh: „Sunt încântat să văd că echipajul nostru, UniCredit Leasing Rally Team, capătă experiență cu fiecare etapă disputată și, sper ca până la final de sezon să avem rezultate care să onoreze primul nostru an de prezență în motorsportul românesc”.

 

 

Citiți și despre: