UPS a precomandat 125 de camioane electrice

22.12.2017

Compania UPS a plasat o precomandă pentru 125 de cap-tractoare complet electrice Tesla Semi. Noile vehicule vor intra, aşadar, în flota UPS de autovehicule cu combustibil alternativ și tehnologie avansată, care include camioane și cap-tractoare propulsate electric, cu gaze naturale, propan și alți combustibili netradiționali.

„De peste un secol, UPS a testat și implementat, în premieră la nivel de industrie, noi tehnologii pentru eficientizarea flotelor. Așteptăm cu nerăbdare să ne extindem angajamentul de a excela cu Tesla. Aceste camioane electrice revoluționare vor reprezenta începutul unei noi ere în îmbunătățirea siguranței, reducerea impactului asupra mediului și reducerea costurilor totale de proprietate”, a declarat Juan Perez, directorul departamentului de tehnologia informației și inginerie.

Compania a furnizat companiei Tesla informații necesare despre rutele sale de transport, care vor indica nivelul așteptat de performanță a vehiculului pentru ciclul de funcționare UPS.

Precomanda face parte din angajamentul general al companiei de a reduce emisiile de gaze cu efect de seră (GHG) în cadrul operațiunilor la sol, la nivel global, cu 12%, până în 2025, obiectiv asumat utilizând o metodologie aprobată de inițiativa Science Based Targets.

Compania își propune ca 25% din energia electrică consumată să provină din surse de energie regenerabile, până în 2025. În plus, până în 2020, UPS are în plan ca unul din patru vehicule noi cumpărate anual să fie alimentat cu combustibili alternativi sau să fie un vehicul cu tehnologie avansată – de la 16%, în 2016.

De asemenea, UPS își asumă ca, până în 2025, 40% din totalul combustibilului utilizat la sol să provină din alte surse decât benzina și motorina convenționale, în creștere de la 19,6%, în 2016.

 

 

 

Citiți și despre:

  • Cum va arăta în viitor piaţa de curierat?Cum va arăta în viitor piaţa de curierat? UPS a testat cu succes o dronă care se lansează de pe plafonul unui furgon de coletărie, livrează autonom un colet spre o adresă de reședință și revine la vehicul în timp ce curierul continuă traseul pentru a […]
  • UPS îşi măreşte flota cargo. Compania a comandat 18 noi aeronaveUPS îşi măreşte flota cargo. Compania a comandat 18 noi aeronave UPS a anunţat că a comandat 14 aeronave cargo Boeing 747-8 și patru noi avioane Boeing 767, cu scopul de a-și mări capacitatea de transport, în contextul creșterii cererii de servicii aeriene. Noile aeronave […]
  • UPS sărbătoreşte 40 de ani în EuropaUPS sărbătoreşte 40 de ani în Europa Compania UPS aniversează 40 de ani de la lansarea business-ului pe piaţa din Europa. Astfel, pe 16 august 1976, UPS a făcut primul pas în afara Americii de Nord, în Germania de Vest, iar de acolo s-a extins […]
  • UPS a inaugurat un centru operațional regional în TimișoaraUPS a inaugurat un centru operațional regional în Timișoara UPS a inaugurat noul centru operațional regional relocat din Timișoara, compania consolidându-şi astfel poziția de lider în industria locală de curierat rapid. Centrul va fi un punct de legătură pentru […]
  • Schneider Electric a lansat o nouă gamă de UPS-uriSchneider Electric a lansat o nouă gamă de UPS-uri APC by Schneider Electric a lansat noua gamă de produse Smart-UPS On-Line, care reprezintă prima gamă de UPS-uri monofazate cu factor de putere unitar existente pe piața din România, în domeniul de puteri […]