Utilizarea dispozitivelor mobile continuă să crească în România

01.06.2017

Câţi români deţin un telefon inteligent şi ce aplicaţii folosesc cel mai des? În prezent, utilizarea smartphone-urilor a ajuns să fie adoptată la scară largă şi în România, majoritatea utilizatorilor accesând internetul mobil, jocuri pe telefon, reţele de socializare sau site-uri de știri. Nu doar tinerii sunt cei care au adoptat rapid această tehnologie, smartphone-urile devenind populare și în rândul altor categorii de vârste.

Câţi români deţin un telefon inteligent?

La sfârșitul anului 2016, în România erau 22,9 milioane de utilizatori activi de servicii de telefonie mobilă, conform ANCOM. În acelaşi timp, un studiu recent efectuat de Google arată că peste jumătate din români deţineau un smartphone la finele aceluiași an. Mai exact, 53% din populaţia ţării au în posesie un astfel de dispozitiv, ceea ce nu pare un procent prea mare, însă dacă ne uităm la nivelul înregistrat în urmă cu patru ani, creşterea este spectaculoasă – la începutul lui 2013, doar 12% din români aveau un telefon mobil inteligent.

53% dintre români au în posesie un telefon inteligent

Comparativ cu alte ţări, rata de penetrare a smartphone-urilor este mai redusă, media situându-se în jurul valorii de 70%.

91% dintre tineri folosesc smartphone-uri

În cazul tinerilor, rata de utilizare a telefoanelor mobile inteligente este mult mai ridicată în România: nu mai puţin de 91% din tinerii cu vârste sub 25 de ani utilizează smartphone-ul, faţă de 24% în urmă cu patru ani. În plus, pentru tineri, smartphone-ul a început să înlocuiască şi computerul, în contextul în care utilizarea computerului a scăzut de la 88% în 2012 la 79% în 2016.

Smartphone-ul este sursa de informaţii pentru o mare parte din tinerii cu vârste sub 25 de ani. Astfel, 73% utilizează motoare de căutare pe dispozitivul mobil, iar 79% vizitează platforme de social media.

Telefonul inteligent este dispozitivul preferat al tinerilor şi pentru activităţi cotidiene –  să asculte muzică (66%), să ştie cât e ceasul (71%) sau să facă poze (65%)

La capitolul distracţie, 75% din tineri vizionează clipuri video pe smartphone cel puțin odată pe săptămână. Telefonul inteligent este dispozitivul preferat al tinerilor şi pentru activităţi cotidiene –  să asculte muzică (66%), să ştie cât e ceasul (71%), să facă poze (65%) sau să își verifice emailurile.

Câţi români accesează internetul pe mobil

În România, 38% din utilizatorii de smartphone spun că accesează mai des internetul de pe telefon decât de pe computer – doar 17% din utilizatorii de smartphone din România folosesc preponderent computerul pentru a intra pe internet.

În acelaşi timp, oamenii folosesc mai multe dispozitive decât în trecut. Întrebaţi în 2012 despre dispozitivele utilizate – smartphone, tabletă sau computer – 50% din români au răspuns că folosesc un singur dispozitiv, 10% două şi doar 2% toate cele trei. La finalul lui 2016, cei mai mulţi dintre români (31%) au spus că utilizează două dispozitive, unul singur – 25%, trei dispozitive – 15%.

Cât de des sunt folosite telefoanele inteligente?

Sunt unele studii care arată că românii au devenit dependenți de smartphone-urile lor, astfel încât ajung să le folosească în timp ce desfășoară și alte activități. De exemplu, peste 60% dintre aceştia folosesc smartphone-urile atunci când se uită la televizor, conform unui raport iSense Solutions.

Pentru 29% dintre români se pare că rutina dimineţii începe cu verificarea dispozitivului mobil

În acelaşi timp, o cercetare realizată de EY România ajunge la aceeaşi concluzie: românii sunt dependenţi de telefoanele lor inteligente, deoarece în studiu se arată că pentru 29% dintre respondenţi rutina dimineţii începe cu verificarea dispozitivului mobil. De asemenea, 66% dintre respondenţi susțin că din momentul trezirii şi până la verificarea dispozitivul mobil durează mai puţin de 30 minute.

52% dintre români afirmă că își verifică zilnic dispozitivele mobile între 11 şi 50 de ori, iar 22% între 51 şi peste 200 de ori. Cea mai mare frecventă rată de utilizare a dispozitivelor mobile – peste 200 de ori în 24 de ore – se constată la segmentul de vârstă 25-35 de ani (41%).

Pe parcursul anului 2016, s-a menținut tendința de creștere a numărului utilizatorilor de abonamente la serviciile de telefonie mobilă, în detrimentul utilizatorilor pe bază de cartele preplătite active, ajungându-se pentru prima dată la un număr de abonamente mai mare decât cel de cartele preplătite active, conform  ANCOM.

Ce aplicaţii descarcă românii?

Cele mai populare telefoane în România sunt cele care deţin sistemul de operare Android, urmate de iOS şi de Windows Phone.

32% din români descarcă aplicații de pe smartphone o dată la trei săptămâni, 20% o dată pe lună, iar 27% o dată pe an, arătând că aceștia devin din ce în ce mai selectivi cu aplicațiile pe care le utilizează.

Cele mai utilizate aplicații sunt rețelele de socializare (62%), instant messaging (48%) şi e-mail (35%).

Cel mai bun internet pe mobil

La capitolul internet pe mobil, în România lucrurile stau destul de bine, ANCOM  înregistrând, prin intermediul Netograf, în ultimul an, o creștere a vitezei de download cu 34,7%. Așadar, de la o viteză medie de descărcare de 19,2Mbps, s-a ajuns la aproximativ 25,9Mbps. Creșterea se simte și la capitolul upload, bineînțeles, unde procentajul este de 23%. Ca urmare, de la o viteză de upload de 8,39%, s-a ajuns la o viteză de 10,32Mbps.

Utilizatorii români de telefonie şi internet pe mobil consumă lunar în medie 500 MB trafic

Media conexiunilor Orange atinge 32,6 Mbps la download și 11,8 Mbps la upload, în timp ce Vodafone a obținut 28,97 Mbps download și 13.13 Mbps upload.

Telekom Romania are o medie de 16,33Mbps download și 7,56Mbps upload, iar Digi Mobil doar 9Mbps download și 2 Mbps upload.

 

 

Citiți și despre: