Valachia Apex, produse românești prezente pe tot globul

01.11.2016

Conducerea companiei consideră calitatea ca fiind un factor esențial în menținerea poziției în piață. În luna aprilie a anului 2008, grupul olandez Apex International Holding, un furnizor major de schimbătoare de căldură de uz industrial, a înființat în România filiala sa numită Romania-Apex Heat-Transfer, reprezentând un compartiment de proiectare-cercetare-dezvoltare al grupului. Obiectul de activitate al noii companii este „Activități de inginerie și consultanță tehnică legate de aceasta”.

În luna august a aceluiași an, la Brașov, a fost înființată cea de a doua filială din România, compania Valachia Apex, având ca domeniu de activitate fabricarea în licență de schimbătoare de căldură de uz industrial.

„Valachia Apex este o companie românească a cărui capital social este în proporție de 95% olandez. Necesitatea înființării unei fabrici în România a fost rezultatul cererii tot mai mari de astfel de produse, cerere care depășea capacitatea de producție a fabricii deținute de AIH în Cehia”, declară Viorica Munteanu, manager general Valachia Apex.

Produse cu rezistență sporită

Începându-și activitatea într-o hală industrială închiriată, pe platforma fostei uzine „Tractoru” din Brașov, Valachia Apex a achiziționat, în anul 2009, un teren în zona industrială a comunei Cristian din Brașov, unde a construit o fabrică, pe o suprafață de 6.200 metri pătrați. Aceasta este formată din două hale, una destinată fabricării schimbătoarelor de căldură, iar cea de a doua destinată emailării tuburilor/plăcilor pentru schimbătoare de căldură care urmează să funcționeze în medii de lucru speciale.

„Schimbătoarele de căldură fabricate de către Valachia Apex sunt dezvoltate în baza unor licențe interne de fabricație a grupului AIH și sunt adaptate în funcție de cerințele fiecărui client. Ele sunt construcții metalice de mari dimensiuni, din plăci sau tuburi, din oțel carbon sau inox. Prin achiziționarea unui cuptor de emailare de capacitate mare se fabrică la cerere și schimbătoare de căldură cu plăci sau tuburi emailate cu sticlă anticorozivă. Acoperirea plăcilor sau tuburilor de transfer de căldură le conferă acestora o rezistență sporită față de mediul în care funcționează”, susține Viorica Munteanu.

Schimbătoarele de căldură sunt construcții metalice de mari dimensiuni, realizate din plăci sau tuburi, din oțel carbon sau inox

Astfel, atuurile care diferențiază Valachia Apex de alte companii cu același domeniu de activitate sunt reprezentate atât de raportul calitate/preț, cât și de posibilitatea de a fabrica schimbătoare de căldură destinate funcționării în medii corozive.

Produsele realizate de companie sunt destinate, în special, industriei petroliere, fiind totodată utilizate și în industria chimică, energetică, metalurgică, a celulozei și a hârtiei precum și în cea alimentară.

Calitatea – un factor esențial

Produsele Valachia Apex ajung în locuri din întreaga lume, schimbătoarele de căldură fiind exportate în Europa, America de Nord, America de Sud, Asia și Africa.

Pe viitor, compania dorește atât mărirea producției, cât și îmbunătățirea calității, concomitent cu scăderea prețului de producție, astfel încât produsele fabricate de aceasta să se mențină la un nivel performant pe piața internațională.

Calitatea este unul dintre factorii esențiali pentru menținerea companiei la același nivel pe piață. De aceea, fiecare proiect Valachia Apex este atestat de inspectori din partea clienților.

În consecință, deoarece calitatea este unul dintre factorii esențiali pentru menținerea pe piață, se acordă o importanță deosebită acesteia, fiecare proiect fiind atestat din punct de vedere al calității de inspectori veniți din partea clienților companiei.

„Firma este atestată ISO 9001/2015 de către TUV Olanda, iar sudorii sunt atestați ASME IX și EN9606-1 (sudura are o pondere mare în procesul de fabricație). Am trimis la cursuri de calificare tineri angajați care nu aveau nicio calificare specială, în special pentru meseria de sudor, dar și pentru cea de lăcătuș mecanic și vopsitor”, menționează managerul general Valachia Apex.

Astfel, compania investește permanent în instruirea și pregătirea profesională a celor aproximativ 70 de angajați.

Principalele investiții ale companiei au vizat instruirea angajaților, precum și extinderea capacității de producție

Planuri de extindere

Pe lângă investițiile în pregătirea personalului, o altă investiție importantă a companiei a fost demararea construcției pentru extinderea capacității de producție, în vara anului 2015. Noul spațiu construit are o suprafață utila de 2.307 metri pătrați și include o hală destinată pregătirii pentru livrare și depozitării temporare până la livrare a proiectelor finalizate, precum și un spațiu pentru noile cabine de sablare și vopsire, și relocarea cabinelor vechi după modernizarea lor.

În plus, societatea a achiziționat echipamente noi, performante, pentru creșterea calității produselor și protejarea mediului.

„În funcție de volumul de producție solicitat pentru viitor se preconizează o nouă dezvoltare a capacității de producție, firma având în proprietate o suprafață de 52 000 metri pătrați de teren”, completează Viorica Munteanu, managerul general Valachia Apex.

Extinderea capacității de producție a determinat o creștere semnificativă a cifrei de afaceri a companiei. Astfel, la sfârșitul anului 2015, Valachia Apex a înregistrat o cifră de afaceri de 24,776 milioane de lei. Datorită condițiilor economice actuale din țară și nu numai, conducerea companiei estimează că cifra de afaceri pentru anul în curs se va menține la nivelul celei de anul trecut.

 

 

Citiți și despre: