Valoarea titlurilor de stat cumpărate de populație: peste 500 de milioane de lei

27.07.2016

Emisiunea de titluri de stat adresată persoanelor fizice, ediția Centenar, cunoaște un adevărat succes: volumul total de subscriere atins astăzi este de cinci ori mai mare decât valoarea anunțată, respectiv de peste 520 de milioane de lei. Aceasta cerere a venit din partea unui număr foarte mare de cetățeni, reușind să atragă mai bine de 14 mii de cumpărători, de 11 ori mai mulți față de emisiunea similară de anul trecut.

„Succesul emisiunii arată încrederea pe care cetățenii o au în statul român. Aceasta va fi răsplătită! Ministerul Finanțelor Publice va accepta toate subscrierile titlurilor de stat în cadrul emisiunii “Centenar”, astfel încât întreaga cerere manifestată de persoanele fizice pe durata perioadei de subscripție să fie satisfăcută”, a declarat Anca Dragu, Ministrul Finanțelor Publice.

Persoanele fizice interesate de cumpărarea titlurilor de stat ale ediției Centenar, vor putea subscrie până în data de 29 iulie 2016, cu respectarea plafonului maxim de 100.000 de lei pentru un singur investitor, având certitudinea alocării totale a sumei subscrise.

 

 

Citiți și despre: